Drumurile prin țară ne-au scos în cale Brăila, un oraș care pentru gălățenii orgolioși e de fapt „un sector”. Cu puțină muncă, seriozitate și bani poate ajunge chiar cartier rezidențial, dar mai e mult până acolo, așa că momentan să se mulțumească și brăilenii cu statutul că-n ultimii ani au dat României o Sexy Brăileanca și-o Miss World.
La gară-i agitație mare și te-ntâmpină aceleași fețe de taximetriști dubioși, parcă-s rude cu pirații de la Gara de Nord din București, dar dacă ai vreun pont de firmă de taxi mergi pe mâna loc că altfel vezi tot orașul și măcar de ai avea ce. Se sapă de zici că-s puși pe făcut metrou în tot orașul, dar șanțurile alea-s clar pentru apărare.
În timpul șederii noastre-n Brăila ne-am cazat la Resedinza Dutzu, situată cochet în centrul istoric, zonă bună, liniștită și cochetă, atât de burgheză încât și bețivul care a căzut la colțul străzii a făcut-o precum un sir. Propietarul reședinței e mereu prin preajmă, și un bun ghid ce-ți poate spune câteva lucruri interesante și despre oraș, dar mult mai impresionant e ce a reușit să facă dintr-o casă dărăpănată care acum arată ca o pensiune de 4 stele. Prețurile ce-i drept sunt cam piperate pentru un oraș ca Brăila în care te gândești că ai venit să…, dar măcar dacă stai undeva s-o faci cu bun gust, conexiune bună la internet și dormitoare mobilate cu gust.
Dacă te simți debusolat și nu știi pe unde să servești o masă bună în oraș poți apela la restaurantul reședinței, atât în interior, cât și terasa exterioară.
Pentru un oraș care nu-ți oferă prea multe în materie de distracție, Resedintza Dutzu pare prea mult, dar dacă ai merge într-un oraș mai mare ți-ai da seama că raportul calitate-preț este corect.
comentariu
Drumurile prin țară ne-au scos în cale Brăila, un oraș care pentru gălățenii orgolioși e de fapt „un sector”. Cu puțină muncă, seriozitate și ban