Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CE ANUNŢĂ cel de-al 37-lea seism de la începutul anului. Mărmureanu: „Oricând poate fi un cutremur de 6-6,2 grade”

Publicat in Gandul, marți 20 august 2013 ·

Cutremurul de 3,8 grade pe scara Richter care s-a produs vineri după-amiază în Câmpia Română este al patrulea din această săptămână şi al 37-lea de la începutul anului, potrivit site-ului Institutului Naţional de Fizică a Pământului.

"Această frecvenţă nu înseamnă nimic. Este o reaşezare a blocurilor tectonice din Câmpia Română şi Oltenia datorată activităţii din Asia. Oricând poate fi un cutremur de 6 - 6,2 grade pe scara Richter, dar care nu poate produce pagube importante", a declarat pentru gândul Gheorghe Mărmureanu, directorul onorific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.

Acesta a precizat că doar un cutremur vrâncean de peste 7 grade este periculos pentru populaţie. "Spun asta pentru ca oamenii să ştie şi să nu mai sară pe geam. Cutremurul puternic este cel care se simte mai întâi pe verticală şi abia apoi pe orizontală", a spus Mărmureanu.

Ultimul cutremur de peste 7 grade s-a produs în august 1986.

Mărmureanu a reamintit că în 1990 au fost două cutremure de peste 6 grade, într-un interval de 12 ore, şi nu s-a întâmplat nimic grav. "Astfel de cutremure nu sunt periculoase", a conchis directorul onorific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.

Cutremurul de 3,8 grade care s-a produs vineri în Câmpia Română a fost al patrulea în cinci zile şi al doilea din aceeaşi zi. Tot vineri s-a produs un cutremur de 2,8 grade în Vrancea, la o adâncime de 108 kilometri.

Marţi seară, în Vrancea s-a produs un alt cutremur, cu magnitudinea de 4,4 grade. De asemenea, luni seară s-a înregistrat un seism cu magnitudinea de 3,6 grade în Banat.

De la începtul anului s-au înregistrat 37 de cutremure, cele mai multe în intervalul 1-2 ianuarie.

Cutremurul de 3,8 grade pe scara Richter care s-a produs vineri după-amiază în Câmpia Română este al patrulea din această săptămână şi al 37-lea de la începutul anului, potri

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 49 minute
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 58 minute
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 8 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 4 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 2 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 2 ore
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 29 minute
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

30°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°