Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Tricourile fotbaliştilor "Generaţiei de Aur" au adunat zeci de mii de lei pentru sănătatea lui Kevin

Publicat in Adevarul, luni 19 august 2013 ·

Sumă impresionantă strânsă în cadrul dineului special pentru micuţul Kevin Ficuţ. Meciul caritabil la care a participat şi Gică Hagi a adunat peste 60.000 de lei pentru sănătatea lui băiatului.

După meciul desfăşurat pe stadionul Iuliu Bodola din Oradea, a urmat un dineu oficial, în care tricourile celor care au jucat au fost scoase la licitaţie, iar banii strânşi fiind oferiţi tot familiei lui Kevin Ficuţ, pentru susţinerea tratamentului acestuia.

Evenimentul caritabil „Uniţi împotriva cancerului infantil”, a avut ca scop strângerea de fonduri pentru susţinerea tratamentului tânărului Kevin Ficuţ, de doar 8 ani, din Aleşd, care suferă de leucemie.

Licitaţia a fost foarte fructuoasă. Astfel, au fost vândute la preţuri bune multe dintre tricouri. Cel mai scump a fost echipamentul lui Gheorghe Hagi (tricou şi sort), pentru care s-a plătit 20.500 de lei. Următorul în top a fost tricoului lui Lucian Ciocan, de la FC Bihor, adjudecat cu 6 000 de lei.

"Am fi vrut să venim la Oradea să jucăm într-un alt moment, dar încă o dată fotbalul a arătat că e sensibil şi suntem aproape când e nevoie şi strânge oameni pentru un copil care în momentul de faţă luptă într-un meci important. Cred că gestul nostru e normal să vină pentru a fi lângă un copil care are nevoie de suport. Fotbalul a arătat încă odată că uneşte oamenii, în momentele grele. Ştie să strângă şi menirea lui e să facă multă lume fericită şi să dea oamenilor o şansă. Sperăm ca Kevin să aibă o şansă în plus şi prin ceea ce am făcut noi. Mulţumesc tuturor care au venit la stadion, să ne vadă după mult timp, cum arătăm şi cred că am oferit anumite momente frumoase, prin talentul pe care l-am avut, pentru că dacă picioarele nu ne mai duc, totuşi mintea mai merge", a declarat, la rândul său, Gheorghe Hagi.

Kevin Ficuţ a fost diagnosticat pe 3 decembrie 2011 cu leucemie acută limfoitilă, are un

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 19 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

Nivelul Dunării a crescut alarmant. Autoritățile verifică din elicopter zonele cu risc de inundații

Ziare.com acum o ora
Debitul fluviului Dunărea continuă să crească alarmant. Duminică, 22 septembrie, la intrarea în țară, în zona Baziaș, Dunărea a înregistrat un debit de 6.100 metri cubi pe secundă, cu mult peste media multianuală pentru luna septembrie, transmite Ap

Președintele Iohannis l-a decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler pe cel care l-a comparat cu Hitler

Ziua Constanta acum 38 minute
Klaus Iohannis l-a decorat pe omul care l-a comparat pe șeful statului cu Hitler în timpul pandemiei. Este vorba despre fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, conform stiripesurse.ro Președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe

UPDATE - PSD, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Iohannis să candideze la parlamentare /PNL a sesizat BEC pentru a se pronunţa în legătură cu amendamentul

News.ro acum o ora
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Elon Musk va duce „pe oricine” pe Marte - dar nu şi dacă Kamala Harris devine preşedintele SUA

Mediafax acum 3 ore
„Nu vom ajunge niciodată pe Marte dacă Kamala câştigă”, spune fondatorul SpaceX, Elon Musk. Planeta roşie a devenit cea mai recentă monedă de schimb în cursa prezidenţială din SUA, susţine Sky News. Duminică seara, Musk le-a spus urmăritorilor săi X

Bucureşti - O adolescentă de 16 ani care conducea fără a avea permis de conducere a lovit cinci autoturisme parcate

News.ro acum 56 minute
O adolescentă de 16 ani care conducea fără a avea permis de conducere a lovit cinci autoturisme parcate pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei. Ea era urmărită de poliţiştii Brigăzii Rutiere după ce refuzase să oprească la semnalul acestora.

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum 3 ore
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

Zeci de atacuri aeriene israeliene asupra sudului şi estului Libanului: presa oficială

Mediafax acum 2 ore
Agenţia oficială libaneză National News Agency a declarat că „avioanele de război inamice au lansat peste 80 de atacuri aeriene în jumătate de oră”, vizând zone din sudul Libanului. Atacurile s-ar fi produs simultan cu „raiduri intense în zona Văii

Janet Jackson, declarație controversată despre Kamala Harris. „Ştiţi ce se spune? Ea nu este de culoare, asta am auzit”

HotNews acum o ora
Cântăreaţa Janet Jackson a vorbit, într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian, despre alegerile prezidenţiale din SUA. Întrebată despre potenţiala victorie a Kamalei Harris, care ar putea deveni şi prima femeie de culoare care va oc

Miracol după 70 de ani: Copil răpit din parc în 1951, găsit în viaţă datorită unui test ADN

Mediafax acum 4 ore
În 1951, o tragedie zguduia oraşul Oakland, California. Luis Armando Albino, un băieţel de doar şase ani originar din Puerto Rico, a fost răpit în timp ce se juca într-un parc din West Oakland. O femeie necunoscută l-a ademenit cu promisiunea unor b

Vremea

București
acum

24°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

21°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

21°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°