Adrian Cristea speră să ia banii după meciul de miercuri cu Legia
Adus la finalul lunii trecute, din postura de jucător liber de contract, Adrian Cristea pare că uşor-uşor începe să se integreze în Ghencea. În aceste zile, „Prinţul“ este capul de afiş în tabăra roş-albastră. I s-a făcut un program special de pregătire, este „pariul“ lui Reghe, care într-o lună speră să-l pună pe picioare şi a punctat şi la capitolul financiar. În momentul în care a semnat înţelegerea cu trupa roş-albastră, fotbalistului de 29 de ani i s-a promis suma de 150.000 de euro la semnătură, bani care trebuiau să-i fie viraţi în cont în câteva zile.
Pe stadionul din „Ghencea“, lumea nu se înghesuie
Însă, fără aportul lui Gigi Becali, conducerea a dat din colţ în colţ, neavând de unde să scoată remuneraţia pentru mijlocaşul de 29 de ani. În primă fază, şefii s-au gândit că după meciul cu CFR Cluj vor aduna o sumă consistentă pentru a rezolva problema arzătoare. Planurile par că au fost date peste cap pentru că suporterii au uitat că Steaua este campioană. Doar aproximativ 14.000 de suporteri au asistat la derbyul cu ardelenii, iar suma încasată din vânzarea tichetelor n-a depăşit 35.000 de euro.
Salvarea pentru Adrian Cristea va sosi odată cu meciul din playoff-ul Champions League. Până în acest moment, steliştii au vândut online aproape 35.000 de bilete, iar de astăzi vor pune în vânzare la case şi ultimele 10.000 de tichete. Interesul fanilor pentru disputa cu Legia Varşovia mulţumeşte pe deplin conducerea, care va încasa de pe urma acestui duel aproximativ o jumătate de milion de euro. „Am sperat să îi dăm lui Cristea banii după meciul cu CFR, dar nu s-au strâns suficienţi! După meciul cu Legia o vom rezolva. Am discutat cu el şi sper să înţeleagă. Clubul trece prin momente mai dificile şi nu prea sunt lichidităţi“, au dezvăluit surse din