Piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată din România a crescut cu 4,3% în primele şase luni din acest an comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, ajungând la o valoare de 699 milioane de euro, se arată în studiul GfK Temax România.
Aceasta piaţă a crescut cu 4,7% în trimestrul al doilea din 2013, faţă de acelaşi trimestru al lui 2012.
'Cel mai mare sector din trimestrul al doilea 2013 a fost cel de Telecom, cu o valoare totală de 99 milioane de euro, fiind totodată sectorul care a generat cea mai mare creştere de valoare, de 17% faţă de T2 2012. O altă creştere notabilă a fost cea înregistrată de sectorul electrocasnicelor mari, de aproape 5% în valoare faţă de T2 2012, precedentul trimestru de creştere pentru acest sector înregistrându-se în anul 2011. Piaţa foto, care a înregistrat o descreştere de 25,5%, împreună cu piaţa de imprimante şi multifuncţionale (-8,8%) şi piaţa de electronice (-5,2%) au fost singurele sectoare cu rezultate negative', se arată în document.
În ceea ce priveşte piaţa telecom, segmentul smartphone a fost principalul motor de creştere, în timp ce telefoanele mobile continuă să scadă.
Piaţa electrocasnicelor mici a atins valoarea de 24 milioane euro în T2 2013, valoare cu 8,7% mai mare decât în T2 2012. 'Această evoluţie pozitivă se reflectă şi în vânzările din prima jumătate de an, în care s-a înregistrat o creştere de 4,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În ceea ce priveşte cea mai mare piaţă din acest sector, cea a aspiratoarelor, atât modelele cu sac cât şi cele fără sac au avut rate de creşteri de două cifre în comparaţie cu T2 2012', arată documentul citat. În cel de-al doilea trimestru al lui 2013, piaţa electrocasnicelor mari a arătat o creştere de aproape 5% faţă de T2 2012, ajungând la o valoare de 73 milioane de euro.
'De asemenea, comparând prima jumătate