Senatorul liberal de Alba Teodor Atanasiu este unul dintre cei propuși pentru ocuparea funcției de ministru al Transporturilor, după plecarea lui Ovidiu Silaghi, informează Hotnews.ro, prin surse din interiorul PNL. Acestea mai susțin că liberalii aveau informații că DNA-ul va începe un dosar împotriva lui Ovidiu Silaghi și că în ultima săptămână au circulat în interiorul PNL mai multe propuneri pentru Ministerul Transporturilor.
„Teodor Atanasiu, Marius Nicoară și Cristian Buican au fost propuși de diverși lideri din teritoriu ca posibili înlocuitori ai lui Silaghi, dar nu s-a discutat la nivelul conducerii și nu au girul lui Crin Antonescu”, au explicat sursele citate, pentru Hotnews.ro.
Teodor Atanasiu, fost ministru al Apărării în guvernul Tăriceanu, este în prezent președinte PNL Alba. În urmă cu un an, DNA Cluj a dispus urmărirea penală a acestuia pentru infracțiuni comise la legea referendumului. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au început urmărirea penală față de Teodor Atanasiu – deputat, președinte al organizației județene PNL Alba, pentru folosirea influenței în scopul obținerii unor foloase de natură electorală partidului politic din care face parte, pentru promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului.
Marius Nicoara este senator de Cluj, fost presedinte de Consiliu Judetean. In 2010 a fost surprins de jurnalisti in timpul unei sedinte de plen la Senat cand viziona un film indecent in timpul dezbaterilor la legea pensiilor. Senatorul a comentat ulterior: “Nu este vorba despre un film pentru adulti, ci este vorba pur si simplu de un mail pe care l-am primit de la un coleg, in care e vorba despre cu totul altceva. Nu are nicio legatura cu filme pentru adulti. Este un mail glumet. Nu este absolut nimic