Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 100.000 de susţinători ai legii pentru Basarabia

Publicat in Actualitatea botosaneana, luni 19 august 2013 ·

Numărul rom�nilor care au semnat pentru legea menită să facă din Republica Moldova o prioritate naţională a ajuns la 117.481.

Semnăturile colectate în toate judeţele ţării şi la Chişinău în cadrul campaniei "Aducem Basarabia acasă” sunt destinate înaintării în plenul Parlamentului a unui pachet legislativ care va apropia decisiv cele două maluri ale Prutului. Iniţiativa beneficiază de sprijinul lui Neagu Djuvara, Grigore Leşe, Nicolae Furdui Iancu, Irina Loghin, Ion Paladi, Nicu Covaci, Gheorghe Gheorghiu, Nicolae Botgros, Constantin Florescu, Maria Gheorghiu şi al multor altor persoane publice.   Platforma Civică Acţiunea 2012, iniţiatoarea campaniei, îşi exprimă speranţa că validarea din partea cetăţenilor de rând va responsabiliza politicienii din România, care vor susţine nominal în luna septembrie introducerea legii în Parlament.   "Pentru că împreună suntem mai puternici şi pentru că voinţa populară s-a manifestat în repetate rânduri cu privire la Basarabia, aşteptăm ca şi factorul politic să se ralieze dorinţei românilor de a aduce malurile de Prut în aceeaşi matcă”, a declarat av. dr.Mihai Nicolae, co-preşedintele Platformei Civice Acţiunea 2012. Având în vedere numărul mare de români care şi-au arătat susţinerea faţă de proiectul de lege, coaliţia de ONG-uri unioniste solicită primirea în audienţă la Premierul României Victor Ponta, la Preşedintele României Traian Băsescu, precum şi la Preşedintele Senatului Crin Antonescu şi Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea.   Proiectul de lege privind statutul cetățenilor Republicii Moldova pe teritoriul României vizează dezvoltarea comună culturală, educațională, socială și economică a cetățenilor din cele două state româneşti, precum şi aspecte referitoare la raportul cetăţenilor Republicii Moldova în relaţia cu România.   Platforma Civică Acțiunea 2012                                    

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 17 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Încă o lună de arest pentru mercenarii lui Potra / Liderul grupării este de negăsit / „Statul român face toate demersurile pentru a pune în aplicare un mandat de arestare”

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Ur

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum o ora
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 4 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°