Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Istoricul Horia Medeleanu: „Acestea nu sunt Zilele Aradului”

Publicat in Glasul Aradului, luni 19 august 2013 ·

Istoricul și criticul de artă arădean Horia Medeleanu dorește să lămureasă lucrurile cu privire la sărbătoarea denumită de autoritățile locale „Zilele Aradului”. Încă de acum câțiva ani acesta a afirmat că: „Evenimentul la care ne referim nu face parte din istoria românească, ci din istoria ungurească a oraşului nostru. Ridicarea Aradului la rangul de «oraş liber regesc» a avut mai multe consecinţe deopotrivă faste şi nefaste. De cele nefaste s-au «bucurat» în special ro­- mânii arădeni. Pentru rememorarea acestor efecte am instituit aceste «Zile ale Aradului»? Hotărârea autorităţilor locale ar constitui mai mult decât o gafă regretabilă”, afir­mă Horia Medeleanu, citat de agenţia de ştiri newsar.ro. Acesta explică faptul că la început şi încă mult timp, Aradul a fost un sat românesc, aflat în stăpânirea puternicei abaţii de la Orod (Glogovăţ – Vladimirescu), împreună cu celelalte sate din jur: Ytelaka (Micălaca de azi, la acea dată mai mare decât Aradul!), Gheled (Grădiştea de azi), Chemperlaca, Milova (undeva către Pârneava de azi). Toţi românii din aceste sate erau „iobagi castrensi“ (adică ai fortificaţiei care înconjura abaţia şi mănăstirea benedietină de la Orod). În 1552, Orodul a fost distrus de turci, iar Aradul a intrat sub stăpânirea turcească, timp de un secol şi jumătate. Sub turci, oraşul nostru a devenit un renumit centru comercial, adică un „târg“ prosper, datorită shimbului de produse ale zonei mun­toase cu cele din mănoasa Câmpie a Aradului. În anul 1699, în urma Păcii de la Karlowitz, Aradul schimbă stăpânul, devenind un centru militar austriac, aflat sub ordinele comandantului suprem de la Viena. Pentru întărirea linie Mureşului, austriecii organizează „miliţia grănicerească“, având sediul la Arad. Miliţia cuprindea pe sârbii refugiaţi de la Sud de Dunăre, din cauza prigoanei turceşti, dar şi români din Valea Mureşului şi Podgoria Aradului. D

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 3 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 2 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 38 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 9 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 11 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 2 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 8 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Vremea

București
acum

18°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°