Graţie “investiţiilor” masive făcute de români în smartphone-uri şi tablete, piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată din România a înregistrat o creştere de 4,7% în trimestrul II al anului, faţă de acelaşi trimestru din 2012, respectiv 350 milioane euro. Rezultate negative au înregistrat vânzările de televizoare, camerele foto, precum şi imprimantele şi multifuncţionalele. De asemenea, primele şase luni ale anului au adus o creştere de 4,3% faţă de prima jumătate a lui 2012, ajungând la o valoare de 699 milioane de euro, conform studiului GfK România.
Cel mai mare sector din trimestrul al doilea din 2013 a fost telecomul, cu o valoare totală de 99 milioane de euro, fiind totodată sectorul care a generat cea mai mare creştere de valoare, de 17% faţă de perioada aprilie-iunie 2012.
Segmentul smartphone a fost principalul motor de creştere, în timp ce telefoanele mobile (cu funcţii de bază) continuă să scadă.
IT: 88 milioane euro
Piaţa IT a înregistrat o creştere de 2,7% în perioada analizată, însumând 88 milioane de euro. Tabletele media au reuşit, prin oferta diversificată, să câştige teren în cadrul sectorul IT, în piaţă existând o gamă de produse cu specificaţii care să mulţumească toate categoriile de consumatori. Dacă în valoare acest segment de produse aproape s-a dublat, în volum a crescut mai mult de trei ori.
Calculatoarele portabile au înregistrat o uşoară scădere în al doilea trimestru al lui 2013 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Mai puţine televizoare şi camere foto
Piaţa de electronice a suferit un declin de peste 5% în termeni de valoare, ajungând la o valoare de 52 milioane de euro. A fost primul trimestru din ultimii doi ani care a adus o scădere de 3% în valoare pentru piaţa de televizoare cu ecran plat. În timp ce segmentul de televizoarele cu ecran LCD a