Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ovidiu Silaghi: Sunt nevinovat. Este o manevră politică a lui Traian Băsescu

Publicat in Antena 3, luni 19 august 2013 ·

Liberalul Ovidiu Silaghi afirmă că nu a influenţat şi nu a intervenit în niciun fel în împiedicarea rezilierii contractului Arad-Nădlac deţinut de firmele lui Nelu Iordache, punctând că este nevinovat şi că este vorba de "o manevră politică" a preşedintelui Traian Băsescu.

"Nu am influenţat şi nu am intervenit în niciun fel în impiedicarea rezilierii contractului Arad-Nădlac deţinut de firmele domnului Nelu Iordache. Nu am cerut şi nu am primit niciodată foloase necuvenite (bani sau alte bunuri sau servicii) de la Nelu Iordache sau vreunul din interpuşii săi, în niciun scop, şi nu am intervenit în executarea sau ne-executarea plăţilor din acest contract sau oricare altul", afirmă Silaghi, într-un comunicat de presă, potrivit Mediafax.

El adaugă că este convins că în timp se va dovedi că este "întrutotul nevinovat şi că aceasta a fost o manevră politică a lui Traian Băsescu".

De asemenea, Silaghi arată că referatul DNA privind sesizarea Camerei Deputaţilor în vederea avizului necesar urmăririi sale penale pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă "se bazează pe o denunţare a unui individ care, în încercarea de a-şi salva situaţia, aruncă vinovaţii pe alte persoane".

"În acest context, nu pot să nu remarc coincidenţa apariţiei acestui referat, precum şi invitarea mea la DNA pentru audieri pe 21 august 2013, în preajma declaratei zile a deciziei numirii mele de către preşedintele Traian Băsescu în propusa calitate de ministru al Transporturilor. De asemenea, nu pot să nu observ faptul că acest referat a apărut după ce încercarea ANI de a mă declara incompatibil a eşuat", afirmă deputatul liberal.

El susţine că DNA i-a oferit preşedintelui Băsescu "motivul perfect" pentru a nu-l numi în funcţia de ministru al Transporturilor.

"Tot în seria coincidenţelor se încadrează şi discursul pr

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Hashem Safieddine, posibilul înlocuitor al lui Hassan Nasrallah la conducerea Hezbollah

Libertatea acum 22 minute
După uciderea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah în bombardamentele israeliene asupra suburbiilor Beirutului, se pune întrebarea cine va conduce mai departe gruparea libaneză. Unul dintre numele vehiculate este cel al lui Hashem Safieddine, relate

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum 26 minute
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

Simona Halep revine pe teren la Hong Kong Open

Mediafax acum 2 ore
Simona Halep (33 de ani) va evolua săptămâna viitoare la turneul WTA 125 de la Hong Kong, pentru care a primit un wild card. Ea a făcut anunţul într-un clip video publicat de organizatori pe contul de X (fost Twitter) al competiţiei.

Arad: Peste 10 tone de detergent contrafăcut, scos de la vânzare de poliţişti/ Valoarea mărfii depăşeşte 200.000 de lei

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii din Arad au oprit de la vânzare, în urma unor controale, peste 10 tone de detergent contrafăcut. Marfa, în valoare de peste 200.000 de lei, se afla într-un depozit. În acest caz a fost deschis dosar penal. ”Poliţiştii Serviciului de Inves

Furtuna Ashley în România: „Primarii să se asigure că oamenii pot fi evacuați rapid”. Preoții îndeamnă la rugăciune

Ziare.com acum 51 minute
Mircea Fechet, ministrul Mediului, a condus, sâmbătă, 28 septembrie, şedinţa Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU) pentru a analiza ultimele avertizări ale meteorologilor şi hidrologilor. Ministrul a cerut autorităţilor să fie pr

Fostul portar al naționalei Germaniei, amendat cu 135.000 de euro după ce a deteriorat garajul unui vecin cu o drujbă

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jens Lehmann (54 de ani), fost portar al naționalei Germaniei, a fost amendat cu 135.000 de euro după ce i-a deteriorat garajul unui vecin cu o drujbă.

Mircea Fechet a convocat nouă şedinţă de urgenţă: Zonele cu risc mare, în această perioadă, sunt Galaţi şi Vaslui

Mediafax acum 2 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet a convocat, sâmbătă dimineaţă, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), ca urmare a avertizărilor meteo şi hidrologice. „Zonele cu risc mare, în această perioadă sunt Galaţi şi Vaslui deoarece pot fi

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum 6 ore
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Româncă ucisă de un adolescent în Italia, „din curiozitate”, după o întâlnire pe net

Mediafax acum 4 ore
În zilele anterioare, adolescentul a căutat pe internet informaţii privind practici sexuale extreme. Joi, 19 septembrie, s-a uitat pe profilurile femeilor de pe site-urile de întâlniri şi, în cele din urmă, s-a înţeles la telefon cu românca Maria Ca

Jannik Sinner, dezamăgit de apelul WADA în cazul său de dopaj: „Sunt total surprins!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jannik Sinner (23 de ani, lider ATP) a reacționat după ce .

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

27°
sâm.

16°/28°
dum.

12°/18°
lun.

8°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

22°
sâm.

20°/23°
dum.

17°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

16°/30°
dum.

9°/16°
lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/27°
dum.

12°/16°
lun.

9°/16°
mar.

6°/17°