Europarlamentarul Cristian Preda susţine într-o postare de marţi, de pe blogul personal, că eşecul impunerii lui Silaghi ca ministru nu este o lovitură doar pentru PNL, ci “o lovitură grea” pentru USL, alianţă care “se dovedeşte încă o dată incapabilă să numească într-o demnitate publică un cetăţean integru.”
Cristian Preda a amintit şi faptul că preşedintele României, Traian Băsescu, a avut dreptate când a refuzat să-l numească ministru pe Ovidiu Silaghi.
“Băsescu a avut încă o dată dreptate, atunci când a refuzat să-l numească ministru.
Ponta şi Antonescu voiau să-l pună în locul lui Fenechiu pe unul care nu era mai breaz decât el”, a menţionat Cristian Preda în postarea sa.
Modul în care au tratat chestiunea propunerii unui om politic pentru funcţia de ministru al Transporturilor poate fi privit într-o logică a nepăsării USL faţă de electorat, şi nu numai.
“Pentru USL, poziţia de ministru include în fişa postului furtişagul. Faptul că Băsescu denunţă furtişagul e, în schimb, descris de Ponta & Antonescu ca o probă că şeful statului controlează justiţia”, a adăugat europarlamentarul PDL.