Directorul Sucursalei Diviziei Miniere din cadrul CE Oltenia, Daniel Antonie, a declarat ieri că directorul carierei Jilţ Nord nu va fi demis. Acesta s-a aflat pentru scurt timp pe lista neagră a administraţiei CEO, existând suspiciuni că a pactizat cu sindicatele, în sensul că liderii din Jilţ continuau să fie pontaţi fără să vină la serviciu.
Pe de altă parte, Viorel Vulpe a fost acuzat că „fraternizează” cu FNME în matrapazlâcuri, fiind văzut şi la unele chefuri din zonă, organizate de liderii sindicali.
Şeful Diviziei Miniere a CE Oltenia, Daniel Antonie, a declarat răspicat, ieri, că directorul Vulpe nu va fi demis. De asemenea, acesta a făcut parte din delegaţia CEO care a reprezentat compania în Canada, la cea de-a 23-a ediţie a Congresului Mondial al Mineritului: „Cum să-l demit dacă a fost cu mine în Canada? Vreau să vă spun că nu este nimic adevărat în ceea ce s-a spus despre directorul Vulpe, în sensul că este un bun profesionist, fiind evaluat în urmă cu câteva săptămâni şi confirmat în funcţie. Tot ceea ce s-a vehiculat în legătură cu acesta e fals”, a mai spus Daniel Antonie.
Directorul Sucursalei Diviziei Miniere din cadrul CE Oltenia, Daniel Antonie, a declarat ieri că directorul carierei Jilţ Nord nu va fi demis. Acesta s-a aflat pentru scurt timp pe lista neagră a administraţiei CEO, existând suspiciuni că a pactizat cu sindicatele, în sensul că liderii din Jilţ continuau să fie pontaţi fără să vină la serviciu.
Pe de altă parte, Viorel Vulpe a fost acuzat că „fraternizează” cu FNME în matrapazlâcuri, fiind văzut şi la unele chefuri din zonă, organizate de liderii sindicali.
Şeful Diviziei Miniere a CE Oltenia, Daniel Antonie, a declarat răspicat, ieri, că directorul Vulpe nu va fi demis. De asemenea, acesta a făcut parte din delegaţia CEO care a reprezentat compania în Canada, la cea de-a 23-a ediţie a Co