Universul moldovenesc, descris de primul preşedinte, e un spaţiu simpatic; jos făuresc ţara oamenii frumoşi şi harnici, iar sus muncesc cu osîrdie „băieţii de treabă”.

Primul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, e de mai multă vreme o prezenţă agreabilă-discretă. Mai cu seamă din ziua în care a părăsit arena politică. Din cînd în cînd el acordă interviuri unor ziarişti, şi e mai mereu bonom şi optimist.

Mi s-a întipărit în memorie o sintagmă rostită acum cîţiva ani de primul preşedinte. Mircea Snegur întrezărea un viitor luminos pentru „ţara oamenilor frumoşi şi harnici”. Iar deunăzi, în Ziarul Naţional, mi-a sărit în ochi o altă afirmaţie a primului preşedinte: „Mă bucur că la guvernare sînt băieţi de treabă care au instaurat o stabilitate în ţară. Nu se poate atîta gîlceavă...”

Aşadar, universul moldovenesc, descris de primul preşedinte, e un spaţiu simpatic, plin de potenţialităţi. Jos făuresc ţara oamenii frumoşi şi harnici, iar sus muncesc cu osîrdie „băieţii de treabă”. Ce frumuseţe! Măi să fie!

În mod normal te întrebi: dacă avem aici oameni frumoşi şi harnici, dacă guvernanţii sînt băieţi de treabă, de ce e atîta hoţie şi decădere morală în Moldova? De ce oamenii frumoşi şi harnici, împreună cu băieţii de treabă, nu pot rezolva nişte probleme simple? Mă refer la murdăria de pe străzi şi la cîinii vagabonzi. Despre chestii mai complicate, cum sînt salariile în plic şi corupţia endemică, n-o să zic nimic acum.

O fi, pesemne, stabilitatea despre care vorbeşte Mircea Snegur. Numai că stabilitatea politică nu face o ceapă degerată dacă obişnuinţele rele nu sînt abandonate. Au mai existat şi pe alte meridiane stabilităţi politice îndărătul cărora se făceau mişmaşuri cu toptanul.

Noi avem aici oameni frumoşi şi harnici? Ne conduc acum băieţii de treabă?