În dosarul judecătoarelor şpăgare mita ajungea până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Din referatul procurorilor reiese că magistratul Sofica Dumitraşcu urma să primească câteva zeci de mii de euro pentru rezolvarea unui dosar de la fosta preşedintă a Secţiei a IV-a Civilă a Tribunalului Municipiului Bucureşti, Dana Bragău.
În momentul în care venea vorba despre şpagă, avocaţii şi judecătorii deveneau brusc foarte uniţi, astfel că Sofica Dumitraşcu urma să primească suma de 40.000 de euro. Aceşti bani nu erau toţi pentru ea, ci ar fi trebuit să îi împartă şi cu ceilalţi doi judecători din completul de trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a putea da un aviz favorabil într-un dosar.
20.000 de euro ar fi trebuit să îi rămână ei, iar câte 10.000 de euro ar fi primit fiecare judecător. Avocaţii care intermediau această şpagă urmau să primească şi ei 5.000 de euro.
Cu toţii sunt în interceptările procurorilor de la Direcţia Naţională Anticorupţie. Este o anchetă în plină desfăşurare, pentru că şi luni la DNA au fost noi audieri în cazul judecătoarelor şpăgare de la Curtea de Apel Bucureşti.
Citeste mai mult pe RTV.NET
În dosarul judecătoarelor şpăgare mita ajungea până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Din referatul procurorilor reiese că magistratul Sofica Dumitraşcu urma să primească câteva zeci de mii de euro pentru rezolvarea unui dosar de la fosta preşedintă a Secţiei a IV-a Civilă a Tribunalului Municipiului Bucureşti, Dana Bragău.
În momentul în care venea vorba despre şpagă, avocaţii şi judecătorii deveneau brusc foarte uniţi, astfel că Sofica Dumitraşcu urma să primească suma de 40.000 de euro. Aceşti bani nu erau toţi pentru ea, ci ar fi trebuit să îi împartă şi cu ceilalţi doi judecători din completul de trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a putea da un aviz