Preşedintele agenţiei de privatizare din Grecia, Stelios Stavridis, a fost concediat după ce a folosit avionul privat al unui om de afaceri, acţionar la un consorţiu care tocmai cumpărase o participaţie la loteria de stat, pentru a pleca în vacanţă, relatează Capital.gr.
Stavridis este al doilea şef al agenţiei HRADF înlăturat din funcţie în mai puţin de şase luni, provocând controverse în jurul programului de privatizare al Greciei, esenţial pentru planul internaţional de salvare.
Întârzierile şi veniturile scăzute din privatizări sunt o bătaie de cap permanentă pentru Uniunea Europeană şi FMI, care au aprobat Greciei o finanţare de 240 miliarde de euro.
Creditorii internaţionali ai ţării au anunţat în luna iulie că vor analiza activitatea agenţiei, după ce a ieşit la iveală că aceasta va rata ţinta de venituri pentru 2013 cu circa 1 miliard de euro.
"Ministrul de Finanţe, Yannis Stournaras, a cerut demisia preşedintelui HRADF, Stelios Stavridis", a anunţat ministerul.
Un oficial din minister a spus că Stavridis a fost demis din motive de etică, după ce publicaţia Proto Thema a relatat că acesta a călătorit săptămâna trecută cu un avion al proprietarului de nave Dimitris Melissanidis, acţionar important al unui consorţiu ceho-elen care în luna mai a convenit preluarea unei participaţii de 33% la compania de jocuri de noroc OPAP, deţinută de stat.
Stavridis a folosit avionul imediat după semnarea unei acord de finalizare a vânzării participaţiei la OPAP, pentru 652 milioane de euro, a relatat Proto Thema. Jurnalul a publicat şi o fotografie cu Stavris în avion, alături de o însoţitoare de zbor.
Stavridis a explicat că Melissanidis l-a lăsat pe o insulă grecească pe lângă care ar fi trecut oricum în drum spre Franţa.
Directorul executiv al agenţiei de privatizare, Yannis Emiris, a declarat că programul de privatizăr