Traficul rutier în toată ţara, în special cel dinspre litoral şi staţiunile montane, a fost supravegheat duminică, în ultima zi a mini-vacanţei de Sf. Maria, de 2.200 de poliţişti de la Rutieră, două elicoptere şi 450 de radare.
Au fost monitorizate în special traseele dinspre staţiunile turistice către Capitală şi celelalte aglomerări urbane, autostrăzile A1, A2 şi A3 (tronsonul Bucureşti – Ploieşti) şi sectoarele de drum spre punctele de trecere a frontierei. Poliţiştii au monitorizat traficul rutier pentru a preveni accidentele grave şi a combate excesele de viteză ale şoferilor.
Începând cu ora 16.00, când s-a intensificat traficului dinspre litoral şi staţiunile montane, două elicoptere ale lnspectoratului General de Aviaţie au survolat autostrada Bucureşti-Constanţa şi DN1, în vederea transmiterii de informaţii utile echipajelor de Poliţie Rutieră aflate la sol. În fiecare dintre elicoptere s-a aflat şi câte un poliţist de la Rutieră. În acţiunea desfăşurată la nivel naţional duminică au fost angrenaţi şi poliţişti de la ordine publică, pentru a acorda sprijin celor de la rutieră, în special în mediul rural. (S.Ş.) Traficul rutier în toată ţara, în special cel dinspre litoral şi staţiunile montane, a fost supravegheat duminică, în ultima zi a mini-vacanţei de Sf. Maria, de 2.200 de poliţişti de la Rutieră, două elicoptere şi 450 de radare.
Au fost monitorizate în special traseele dinspre staţiunile turistice către Capitală şi celelalte aglomerări urbane, autostrăzile A1, A2 şi A3 (tronsonul Bucureşti – Ploieşti) şi sectoarele de drum spre punctele de trecere a frontierei. Poliţiştii au monitorizat traficul rutier pentru a preveni accidentele grave şi a combate excesele de viteză ale şoferilor.
Începând cu ora 16.00, când s-a intensificat traficului dinspre litoral şi staţiunile montane, două elicoptere ale lnspectoratului General de Avia