Scriitorul clujean Ioan Ciorca este autorul unei opere literare demne de Cartea Recordurilor. El a transpus integral Biblia în versuri. Ioan Ciorca nu are pretenţia că opera sa are valoare teologică, ci doar literară. ”În loc de Cuvântul rostit propun Cuvântul recitat. Pentru mulţi oameni, este mai uşor să reţină nişte versuri decât nişte versete. Biblia în versuri nu vrea să fie o operă teologică, ci este doar literatură. Bineînţeles, este literatură creştină, care ajută Cuvântul Domnului să ajungă în inimile cititorilor”, a spus Ioan Ciorca. El a grupat cele 66 de cărţi ale Bibliei în 21 de volume. Textul este gata integral, iar publicarea volumelor începe la Cluj. Primul volum, publicat la Editura Inspirescu din Satu Mare, va fi lansat azi, de la ora 19.00, pe terasa din cadrul Palatului Banffy, azi Muzeul de Artă din Cluj. Prefaţa cărţii este semnată de preotul Ioan Chirilă, profesor al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj şi preşedinte al Senatului Universităţii Babeş-Bolyai. Apariţia cărţii a fost posibilă cu ajutorul preotului stavrofor Radu Botiş, din Ulmeni, Maramureş. Este pentru prima dată când Biblia este versificată în integralitatea ei, iar pentru omologarea oficială a acestui demers literar inedit, au fost contactaţi reprezentanţii Cărţii Recordurilor, care vor putea aproba declararea a record a muncii lui Ioan Ciorca la finalul publicării seriei celor 21 de volume. Unele dintre versurile biblice ale lui Ioan Ciorca, mai exact cele care se referă la cărţile Noului Testament au văzut lumina tiparului la o altă editură din Cluj, care a dat, însă, faliment din cauza crizei economice.
Bani din America
Strădaniile sale au fost remarcate şi peste Ocean, iar teologul american, Ernest Walter Herman, a contribuit financiar la apariţia cărţii lui Ioan Ciorca. ”Un „accident” nefericit (păcatul) ne-a încorsetat, pentru o vreme, în