Autorităţile române au de şase ani la dispoziţie o directivă europeană, transpusă în legislaţia naţională, care ar putea duce la stoparea practicilor abuzive în domeniul protecţiei consumatorilor, inclusiv a clauzelor abuzive utilizate de comercianţi pe scară largă. Prevederile hotărârii de guvern la care facem referire nu au fost însă folosite până acum.
Consumatorii români au avut ocazia să revadă în această vară modul eficient în care lucrează Banca centrală şi guvernul cu băncile comerciale. Această alianţă tripartită a decis să amâne în mod repetat aplicarea a două noi articole din Codul de procedură civilă, care ar fi putut duce la eliminarea clauzelor abuzive din contractele de credit şi nu numai, definite în legea 193/2000.
Însă, există deja o prevedere legislativă în vigoare care nu a fost aplicată până acum, deşi datează din 2004, este aplicabilă din 2007 şi a fost întărită în 2011, care are ca scop chiar sistarea practicilor abuzive repetate ale comercianţilor.
Faceţi cunoştinţă cu HG 1553/2004
Pe scurt
Această HG spune că nişte autorităţi competente trebuie să apere interesele colective ale consumatorilor, dacă legile sunt încălcate. În acest sens, aceste autorităţi, sesizate de o asociaţie de profil autorizată, trebuie să iniţieze acţiuni de URGENŢĂ pentru încetarea practicilor ilicite/abuzive în ceea ce priveşte clauzele abuzive în contractele încheiate între consumatori şi comercianţi, contractele de credit, pachetele turistice sau teleshopping-ul şi nu numai. Acţiunile în încetare sunt folosite cu succes la nivelul statelor membre UE, cu excepţia României.
“Acţiunile în încetare sunt menite să determine încetarea sau interzicerea încălcărilor care contravin intereselor colective ale consumatorilor. Apropierea legislaţiilor în temeiul directivei permite creşterea eficienţei acestor acţiuni şi buna funcţionare a pieţ