Sute de târgujieni au fost în Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu, în prima seară a Festivalului Internaţional de Folclor, care va dura până pe 23 august. Vor concura ansambluri din România şi alte şapte ţări. Festivalul a fost deschis de Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj şi Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu Jiu.
Cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor se va desfăşura la Târgu Jiu, în perioada 19-23 august. La acest festival sunt peste 200 de participanţi, membri ai ansamblurilor şi formaţiilor de muzică populară din opt ţări: România, Polonia, Slovacia, Serbia, Macedonia, Grecia, Bulgaria şi Turcia.
Festivalul a început ieri cu o şedinţă foto şi o paradă a tuturor formaţiilor participante. La ora 19.00 a avut loc o paradă a portului şi dansului tradiţional, pe traseul: Piaţa Prefecturii - strada Traian - Bd. Constantin Brâncuşi - strada Unirii - strada Victoria Pietonal până la Esplanada amfiteatrului din zona centrală. Formaţiile s-au oprit în intersecţia de la Romarta, unde fiecare ansamblu a prezentat un scurt moment folcloric.
În fiecare seară, până joi, ansamblurile participante la festival vor susţine spectacole de excepţie în centrul municipiului Târgu Jiu. Voia bună va continua vineri pe Insuliţa de Jiu când, începând cu orele 19.00, gorjeni sunt aşteptaţi la o seară românească de folclor oferită de artiştii de la „Doina Gorjului”. Potrivit directorului Gheorghe Porumbel, costurile Festivalului Internaţional de Folclor sunt estimate la aproximativ un miliard şi jumătate de lei vechi.
Sute de târgujieni au fost în Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu, în prima seară a Festivalului Internaţional de Folclor, care va dura până pe 23 august. Vor concura ansambluri din România şi alte şapte ţări. Festivalul a fost deschis de Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj şi Florin Cârciuma