Trei membri ai Asociaţiei BECOME au reuşit în urmă cu exact doi ani să atingă vârful Mont Blanc şi să transmită mesajul tinerilor artişti de acolo de sus, de la 4808m.
Pentru a păstra tradiţia, Asociaţia BECOME, a stabilit pentru perioada 16 – 31 august 2013 un alt obiectiv: „Descoperă ALPII". Celor trei tineri care au reuşit să cucerească vârful Mont Blanc acum doi ani: Burlacu Viorel, Cernescu Marian şi Dumitrescu Bogdan, li s-a alăturat şi Bejenaru Vladimir.
„Obiectivul nostru principal îl reprezintă ascensiunea celebrului vârf Matterhorn, pe traseul Zmutt Ridge, iar ca obiectiv secundar ne-am propus parcurgerea unor trasee în Masivul Mont Blanc în Aiguille Verte, Les Droites, în funcție de condițiile meteo și ale traseelor.” a spus Viorel Burlacu coordonatorul expediţiei.
Aventura din acest an este cu totul specială şi din prisma faptului că se vor utiliza doar alimente naturiste, fără aditivi, predominant vegetariene, provenite din semințe, fructe, cereale integrale, superalimente. Trebuie amintit că întreg efortul acestei echipe este susţinut de Sano Vita, Paradisul Verde, Nutribon.
“Demersul nostru de a organiza o expediție bazată pe nutriție sănătoasă a fost întâmpinat cu foarte mult entuziasm. Ni s-a demonstrat încă o dată că proiectele sănătoase aduc alături oameni deosebiți și multă energie pozitivă.” a spus Bejenaru Vladimir.
Vă invităm să ii urmăriți îndeaproape în perioada următoare! Alegeți să fiți sănătoşi!
Trei membri ai Asociaţiei BECOME au reuşit în urmă cu exact doi ani să atingă vârful Mont Blanc şi să transmită mesajul tinerilor artişti de acolo de sus, de la 4808m.
Pentru a păstra tradiţia, Asociaţia BECOME, a stabilit pentru perioada 16 – 31 august 2013 un alt obiectiv: „Descoperă ALPII". Celor trei tineri care au reuşit să cucerească vârful Mont Blanc acum doi ani: Burlacu Viorel, Cernescu Mari