Aşteptarea a ajuns la final pentru elevii din judeţul Olt care, la prima sesiune din iunie-iulie a.c., au reuşit performanţa de invidiat de a obţine media 10. Banii au fost viraţi deja de Ministerul Educaţiei, iar elevii anterior menţionaţi - şapte la număr, vor intra în posesia premiilor de câte 3.000 lei în cursul zilei de miercuri – 21 august.
Festivitatea de premiere a celor şapte elevi merituoşi va avea loc miercuri – 21 august, la sediul Inspectoratului Judeţean Şcolar din Slatina, începând cu orele 11.00, în incinta săşii de şedinţe a instituţiei. După cum se ştie, Executivul a aprobat, în data de 17 iulie, o hotărâre care i-a surprins plăcut pe cei direct vizaţi de a-i răsplăti pe toţi absolvenţii de liceu din ţară care au trecut examenul de bacalaureat cu notă maximă 10. Astfel, aceştia ar urma să primească fiecare suma de 3.000 de lei, iniţiativa urmând a fi transpusă în practică în fiecare an de acum înainte.
Absolvenţii care au obţinut media perfectă 10 la bacalaureatul din iunie-iulie a.c. sunt următorii:
--- Marilena Cătălina I. BRĂILEANU: Colegiul Naţional „Radu Greceanu” Slatina;
--- Ana Maria JIJĂESCU: Colegiul Naţional „Radu Greceanu” Slatina;
--- Alexandru Marius OBRETIN: Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina;
--- Ana-Maria ŞERBAN: Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu”;
--- Ileana Veronica C. BORUZ: Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal;
--- Adriana D. MIHAI: Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal;
--- Theodora M. TORCEA: Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal;
La nivelul ţării este vorba, potrivit evidenţelor Ministerului Educaţiei, de un număr de 126 de elevi. Banii ce reprezintă ineditul premiu se acordă de către Ministerul Educaţiei Naţionale, din bugetul propriu. Cu aceeaşi sumă urmează a fi recompensaţi şi absolvenţii care vor obţine aceeaşi performanţă în sesiu