Rusia şantajează din nou Ucraina în privinţa politicii sale externe. După ce în, 2008, a reuşit să împiedice primirea Ucrainei în NATO, acum, Moscova îşi ameninţă fostul satelit să nu semneze acordul de asociere cu Uniunea Europeană.
Moscova a avertizat ieri Kievul că, dacă va semna un “acord sinucigaş” cu Uniunea Europeană, atunci Rusia va înăspri controalele pentru produsele ucrainene. “Serviciile vamale ruseşti au luat măsuri preventive legate de pregătirea modificării reglementării controalelor în cazul în care Ucraina va semna un acord de asociere cu Uniunea Europeană”, a declarat un consilier al preşedintelui rus Vladimir Putin, citat de agenţia RIA Novosti, preluată de Mediafax.
Însă patronii ucraineni au anunțat deja că mărfuri ucrainene întâmpină dificultăţi la trecerea frontierei cu Rusia. Patronatul apreciază că măsurile aplicate la vama rusă ar suspenda, "de facto, exporturile pentru o durată nedeterminată".
Premierul ucrainean, Mykola Azarov, a legat aceste probleme de refuzul Kievului de a se integra în Uniunea Vamală cu Rusia, Kazahstan şi Belarus, condusă de Moscova.
Autorităţile ruse neagă însă că ar fi declanşat un "război comercial" motivat politic împotriva vecinului ucrainean.
Sursa problemei – importurile de gaze
Ca și în trecut însă, și acum problemele cele mai importante au pornit tot de la livrarea de gaze naturale rusești. Kievul încearcă de câțiva ani să convingă Moscova să reducă prețurile la gazele naturale pe care le exportă Ucrainei. Nu a reușit. Așa că a recurs la alte soluții. Compania energetică de stat Naftogaz a redus doar anul acesta cu 30% importurile de gaze rusești și le va reduce și mai mult anul viitor, a indicat ministrul ucrainean al Energiei, într-un interviu pentru Reuters. Pentru întreg anul viitor, Ucraina nu va mai importa de 5 miliarde de metri cubi, la prețul de 400 de dolari