Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Audienţă record la Târgul Gaudeamus Mamaia

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 20 august 2013 ·

„Cea mai râvnită carte a târgului” a fost desemnat, tot de către vizitatori, volumul „Aventurile lui Chilli Ramirez – Poveştile lui Gyuri” de Ioan Gyuri Pascu, publicat de Editura Cartea DAATH

Târgul Gaudeamus Mamaia, ediţia a V-a, s-a încheiat. Evenimentul, organizat de Radio România, echipa Gaudeamus şi Radio Constanţa/Radio Vacanţa, s-a desfăşurat în intervalul 11 - 15 august, sub semnul unei duble aniversări: 85 de ani de la prima transmisiune a Radio România (1 noiembrie 1928) şi 20 de ani de la lansarea Programului Lectura – Târgurile Gaudeamus.

Conform tradiţiei, ultima zi a târgului a fost dedicată cu precădere câştigătorilor Trofeelor Gaudeamus, premiaţi joi, 15 august, începând cu ora 18:00, în incinta târgului amenajat pe faleza din faţa Radio Vacanţa.

Premiile Târgului Gaudeamus Mamaia 2013 au fost decernate astfel:

Trofeele Gaudeamus, acordate expozanţilor prin votul publicului, au revenit: Editurii Humanitas (locul 3), Editurii RAO (locul 2) – şi Editurii Nemira (locul 1); Trofeul Presei a revenit cotidianului „Cuget Liber” – secţiunea publicaţii şi postului Litoral TV – secţiunea TV.

Deşi postul Radio Vacanţa a primit cele mai numeroase voturi, dat fiind statutul său de organizator al evenimentului, nu a intrat în competiţie.

Premiul pentru secţiunea radio nu a fost acordat. Premiul Miss Lectura a fost câştigat de tânăra Oana Conac, economistă, din Cluj-Napoca, câştigătoarea fiind recompensată cu CD-uri şi cărţi oferite de către organizatori şi Editura Casa Radio.

Bilanţul statistic al ediţiei se prezintă astfel:

• Numărul vizitatorilor a fost de peste 12.000, record al Târgului Gaudeamus Mamaia;

• Cei 30 de expozanţi reprezentaţi la târg aparţin domeniilor majore de activitate de pe pieţele editorială şi educaţională;

• Peste 1.000 de volume au fost do

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump crede că noul partid al lui Musk e „ridicol” / „Sunt întristat să văd cum Elon Musk a luat-o complet razna”

G4Media acum 9 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a calificat duminică drept „ridicolă” decizia lui Elon Musk de a înfiinţa şi finanţa un nou partid politic în SUA. „Partidele terţe nu au funcţionat niciodată, aşa

Israelul anunţă că a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen, a anunţat luni dimineaţa armata israeliană. Este primul atac israelian asupra Yemenului în aproape o lună, relatează

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ursula von der Leyen, sub lupă înainte de votul de încredere. O posibilă reglare de conturi în preajma moțiunii de cenzură inițiată de Gheorge Piperea

HotNews acum 9 minute
Cu trei zile înaintea unui vot de neîncredere fără pericol pentru Comisia Europeană, Ursula von der Leyen trebuie să răspundă luni seara la întrebările europarlamentarilor care critică gestionarea foarte centralizată şi lipsa de transparenţă a execu

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Costul vieții: care sunt cele mai ieftine și mai scumpe țări din Europa?

HotNews acum o ora
Prețurile variază foarte mult în Europa. Există chiar diferențe semnificative între țările vecine, cum ar fi Austria și Ungaria sau Germania și Polonia. Dar cum putem compara cel mai bine prețurile în Europa? Și care sunt cele mai scumpe și mai ieft

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 9 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 7 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Vremea

București
acum

23°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°