Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta: Preiau ideile economice bune ale PDL. Aşa se face opoziţie, nu cu poze în pielea goală la mare

Publicat in Revista22, luni 19 august 2013 ·

Premierul Ponta s-a declarat gata să preia ideile economice lansate de PDL, după ce le va analiza impactul şi dacă se dovedesc bune, subliniind că opoziţia trebuie să vină cu astfel de idei constructive şi nu cu "înjurături, scandal şi poze în pielea goală pe la mare", asemenea lui Băsescu şi Udrea.

Prim-ministrul a declarat duminică seară, într-o emisiune la Antena 3, că ziua de luni şi-o va petrece în discuţii cu ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, şi cu ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, şi va solicita şi analiza măsurilor economice propuse de PDL.

"Fără niciun fel de ironie sau polemică politică, am văzut, ieri, PDL, care e partidul de opoziţie, a lansat nişte idei economice. Eu vreau şi le-am cerut colegilor mei mâine (luni - n.r.) să le analizeze ca şi impact bugetar ce înseamnă, câţi bani câştigăm, câţi bani pierdem, şi dacă se dovedesc nişte măsuri serioase, la modul cel mai direct o spun, vreau să discutăm, cu domnul Predoiu, cu cine o fi, 'domn'e, haideţi veniţi cu ele!'. Vreau să le fac un impact întâi, să văd...", a spus Ponta.

El a adăugat că va discuta cu toate grupurile parlamentare bugetul pentru 2014, iar lucrurile bune este gata să le preia.

Întrebat dacă ar putea discuta aceste măsuri economice cu Elena Udrea, din partea PDL, Ponta a spus că probabil PDL are o echipă care se ocupă economie, iar rolul opoziţiei este să critice guvernarea şi să propună măsuri mai bune sau constructive.

"Eu cred că într-o ţară normală e bine să ai opoziţie (...). Problema este dacă ai o opoziţie gen Băsescu, Udrea, cu înjurături şi cu scandal şi cu poze în pielea goală pe la mare, sau dacă poţi să ai o opoziţie aşa cum am încercat şi noi să facem, în 2011 până în 2012, în care să spui 'domn'e, nu e bine ce face guvernul, noi propunem să facem aşa' ", a declarat Victor Ponta.

Sursa: MEDIAFAX

Cuvint

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 7 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 9 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Decizie pentru proprietarii de mașini pe benzină și motorină. Se taxează în plus de la 1 ianuarie 2025

Capital acum 59 minute
Șoferii din România care au mașini tradiționale, adică cele pe benzină sau diesel, au parte de vești proaste. De la 1 ianuarie 2025, acești carburanți vor fi mai scumpi. Cât va costa litrul?

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 5 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum o ora
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 12 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 14 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 13 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 12 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Rusia a condamnat un cetățean american la 15 ani de închisoare. FSB l-a acuzat că ar fi divulgat secrete biotehnologice

Adevarul acum 10 ore
Americanul Eugene Spector trebuie să petreacă 15 ani în închisoare, după ce un tribunal din Moscova l-a condamnat pentru spionaj într-un proces cu uşile închise. Bărbatul a fost găsit vinovat de transmiterea de secrete biotehnologice către Statele U

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°