Vitalie Proca a fost audiat la Moscova, în prezenţa unei echipe de anchetatori români, de către reprezentanţii Departamentului Anchetă, subordonat preşedintelui Vladimir Putin, care i-au adus la cunoştinţă inclusiv drepturile şi acuzaţiile formulate pe numele său, potrivit unor surse judiciare.
Parchetul Tribunalului Bucureşti a anunţat luni că, în perioada 12-16 august, o echipă de anchetatori români, formată dintr-un procuror criminalist şi doi ofiţeri ai Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, a mers la Moscova pentru efectuarea actelor procedurale dispuse prin comisie rogatorie în cazul lui Vitalie Proca, cercetat pentru atacul armat care a avut loc în 26 noiembrie 2012, în cartierul Vitan.
"Anchetatorii români, printr-o colaborare eficientă realizată cu Procuratura Generală a Federaţiei Ruse şi cu Departamentul Anchete al Federaţiei Ruse, au participat la efectuarea tuturor activităţilor stabilite iniţial în comisia rogatorie. Activităţile procurorului şi poliţiştilor români au beneficiat şi de sprijinul Ambasadei României în Federaţia Rusă", a precizat sursa citată, într-un comunicat de presă.
În acest dosar au fost deja trimişi în judecată fraţii Bogdan şi Răzvan Mararu, fiind acuzaţi că l-au plătit pe Vitalie Proca să îl ucidă pe Dumitru "Puiu" Mironescu", pentru a se răzbuna pe acesta.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, cetăţeanul moldovean Vitalie Proca a fost audiat de o echipă a Departamentului Anchetă, structură subordonată Administraţiei Prezidenţiale din Rusia, iar delegaţia venită din România doar a asistat la interogatoriu, aşa cum cer procedurile în astfel de situaţii.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Bucureşti, Corina Paraschivescu, a precizat, pentru MEDIAFAX, că Vitalie Proca a fost chestionat în legătură cu tentativa de omor din toamna anului trecut şi i s-au adus la cunoştinţă drepturil