Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Solicitarea DNA în cazul Silaghi, “coincidenţă” privind o persoană care nu-i place lui Băsescu

Publicat in Gazeta de Nord Vest, luni 19 august 2013 ·

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, referindu-se la solicitarea DNA de avizare a începerii urmăririi penale împotriva lui Ovidiu Silaghi, că este vorba despre o “concidenţă” legată de o persoană care nu-i este pe plac preşedintelui Traian Băsescu. “Nu putem avea o poziţie oficială referitor la o anchetă a Justiţiei. Justiţia să-şi facă treaba, numai că de fiecare dată când vine vorba de DNA apar coincidenţe legate de persoanele care nu-i sunt pe plac lui Traian Băsescu. Nu pot să nu fac legătura cu faptul că Silaghi urma să fie ministru la Transporturi şi fix Traian Băsescu nu-l voia ministru la Transporturi”, a precizat Ivan.

El a făcut o paralelă între demersul DNA şi cazul celui care câştigat licitaţia pentru CFR Marfă, când “deodată” s-a descoperit că avea probleme cu Justiţia. “Sunt nişte coincidenţe peste care nu pot să trec şi nu am cum să nu le observ. Îmi doresc la fel ca orice român ca Justiţia să fie independentă şi să nu mai existe astfel de suspiciuni dar deocamdată nu am cum să nu observ aceste semne de întrebare – chiar apar toate la comandă la momente care-i convin lui Traian Băsescu”, a adăugat Ivan. Întrebat dacă USL îl mai susţine, în noile circumstanţe, pe Silaghi pentru ocupararea portofoliului de ministru al Transporturilor, Ivan a precizat: “Orice persoană, chiar şi anchetată, până nu e dovedită vinovată este nevinovată. Simpul fapt că se cere urmărirea penală nu înseamnă că persoana în cauză chiar e şi vinovată. În USL funcţionăm după principiul prezumţiei de nevinovăţie, nu de vinovăţie”. Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, referindu-se la solicitarea DNA de avizare a începerii urmăririi penale împotriva lui Ovidiu Silaghi, că este vorba despre o “concidenţă” legată de o persoană care nu-i este pe plac preşedintelui Traian Băsescu. “Nu putem avea o poziţ

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 10 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 4 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 3 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 12 minute
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 9 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Premierul Ilie Bolojan cere reducerea deplasărilor externe

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a cerut ministerelor și instituțiilor aflate în subordinea și coordonarea acestora reducerea deplasărilor externe, pentru o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice. Potrivit unui comunicat transmis de Guvern. pri

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 8 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 9 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 5 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

18°
joi

17°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°