Un copil de 4 ani, lăsat nesupravegheat de părinţi, a dat foc la gospodărie, incendiind 1,5 tone de paie şi 300 de baloţi de lucernă. Din fericire, flăcările au fost observate la timp, iar copilul nu a fost rănit.
Două echipaje din cadrul Gărzii de intervenţie Budeşti au intervenit în localitatea Buciumeni pentru lichidarea unui incendiu care cuprinsese gospodăria lui Ion P. Bărbatul a recunoscut că fiul său, în vârstă de 4 ani, scăpat din ochi pentru puţin timp, s-a jucat cu chibriturile. O clipă de neatenţie risca să transforme totul în cenuşă. Copilul a incendiat plantele furajere depozitate în curte.
Băiatul s-ar fi jucat cu chibriturile pe lângă căpiţele cu trifoi, generând astfel incendiul. Timp de aproximativ două ore au luptat pompierii cu flăcările. Cu toate acestea,
în urma incendiu au ars 300 de baloţi de trifoi şi aproximativ 1,5 tone de paie, valoarea pagubelor fiind estimată la 5.000 de lei. Echipajele profesioniste de stingere au reuşit să salveze locuinţa proprietarului şi mai multe bunuri materiale în valoare de aproximativ 70.000 de lei.
Vă recomandăm şi:
Foc. A incendiat 5 hectare de teren la Dragoş-Vodă şi este de negăsit
Petrecere incendiară în localitatea Constantin Brâncoveanu. 6 tone de furaje, făcute scrum de un foc de artificii
A riscat să ardă de viu. Un bărbat, bolnav psihic, din Ulmu şi-a incendiat locuinţa