… ca o coridă, nu ca un meci. Corida: public, taur şi toreador. Un meci se produce sub nasul arbitrului, al antrenorului. Nu există în acest caz, în lupta dintre cei doi şi entităţile pe care le conduc, o a treia pereche de ochi, ceea ce ar însemna, în această situaţie, organul de cercetare. În acest tablou, în urletele mulţimii, montera de toreador e purtată pe rând ba de Marin Condescu, ba de Laurenţiu Ciurel. În arenă, taurul (fie unul sau altul dintre cei doi) împunge, de cele mai multe ori, doar aerul. Funcţionarii dintre cei mai înalţi în demnitate de la Bucureşti sunt simpli spectatori, conflictul ajungând la un nivel de unde nu poate nici să coboare, nici să mai urce. Stagnează. La acest nivel se aşteaptă: e care pe care!

Din ceea ce spun ministeriabilii, momentul culminant va fi când, într-un final, se va cunoaşte câştigătorul. „Măcelul” are undă verde, nu pentru că se vrea război, ci pentru că s-a folosit aproape tot armamentul. Plângerile penale sunt la Parchet, DNA şi la multele instituţii ale statului, faptele s-au petrecut, dar dovezile sunt mai mult sau mai puţin palpabile, încâlceala de acţiuni judecătoreşti nu s-a făcut încă ghem.

În fine, răspunsul la întrebarea mea despre cum vede Bucureştiul tot ce se întâmplă între forţele, aş spune provinciale dacă CEO nu ar fi o companie naţională, a fost „aşteptăm, ca simpli spectatori, să vedem cine câştigă”. Aici, zic eu, ar fi o problemă: neputinţa statului cu tot ce înseamnă „oamenii legii, organele de control, instituţiile statului de drept”. Sunt vreo patru spre cinci ani de când presa scrie (şi nu pe pereţi) despre jaf, deturnare de fonduri, bogăţie nejustificată, mafie şi în general despre infractori şi infracţiuni, realităţi în sistemul energetic din Oltenia. Şi? Păi, revin la ce se spune la un nivel înalt: să aşteptăm care pe care, într-un sens de un medieval fermecător, desigur. @N_