Cel puţin 24 de poliţişti egipteni au fost ucişi, luni, în peninsula Sinai, în urma unui atac cu rachete asupra celor două vehicule care-i transportau, relatează AFP, citată de Agerpres.
Atacatorii, despre care se presupune că ar fi membri ai mişcării radicale islamiste, au atacat convoiul în timp ce acesta se îndrepta către localitatea Rafah, unde se află punctul de frontieră cu Fâşia Gaza.
Cu o zi în urmă, 38 de deţinuţi islamişti egipteni au fost ucişi după ce au încercat să evadeze în timpul transferului lor din Cairo către o închisoare de la periferia capitalei.
În confruntările din ultimele cinci zile dintre simpatizanţii fostului preşedinte Mohamed Morsi şi forţele de ordine şi-au pierdut viaţa peste 750 de persoane.
De asemenea, peste o mie de simpatizanţi ai mişcării Fraţilor Musulmani, din care provine şi Morsi, au fost arestaţi.
Citeşte mai multe despre: Egipt fasia gaza politisti ucisi Sinai proteste egipt violente Egipt
Cel puţin 24 de poliţişti egipteni au fost ucişi, luni, în peninsula Sinai, în urma unui atac cu rachete asupra celor două vehicule care-i transportau, relatează AFP, citată de Agerpres.
Atacatorii, despre care se presupune că ar fi membri ai mişcării radicale islamiste, au atacat convoiul în timp ce acesta se îndrepta către localitatea Rafah, unde se află punctul de frontieră cu Fâşia Gaza.
Cu o zi în urmă, 38 de deţinuţi islamişti egipteni au fost ucişi după ce au încercat să evadeze în timpul transferului lor din Cairo către o închisoare de la periferia capitalei.
În confruntările din ultimele cinci zile dintre simpatizanţii fostului preşedinte Mohamed Morsi şi forţele de ordine şi-au pierdut viaţa peste 750 de persoane.
De asemenea, peste o mie de simpatizanţi ai mişcării Fraţilor Musulmani, din care p