Mesajul a fost trimis. Multumesc!

POLIȚIȘTI îndrăgostiți de MITĂ. Pentru că nu avea bani la el, un șofer a fost pus de agenți de la Rutieră să plece până în orașul vecin să strângă șpaga

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 19 august 2013 ·

Cătălin Jalbă şi Gabriel Vechiu au ajuns în spatele gratiilor, fiind acuzaţi că au cerut mită de la un şofer pentru a nu-i întocmi dosar penal. Șpaga cerută de agenți era de 1.000 de lei

Agenții au fost reținuți pentru 29 de zile în urma deciziei Tribunalului Brăila, asta după ce pe 17 august s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpaţilor Cătălin Jalbă şi Gabriel Vechiu, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

"În calitate de lucrători de poliţie, în cadrul Biroului Ordine Publică al Poliţiei Municipiului Brăila, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, i-au pretins martorului denunţător Laurenţiu A. suma de 1.000 de lei, pentru a nu-i întocmi dosar penal atât lui, pentru încredinţarea autoturismului spre conducere unei persoane care nu posedă permis de conducere şi anume prietenului său, George G., cât şi acestuia pentru infracţiunea de conducere fără permis", a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, Mariana Ioan, pentru publicația locală Obiectiv de Brăila.

Șoferul trimis la Galați, prietenul ținut ca garanție

Potrivit procurorilor, cei doi poliţişti au acţionat cu "îndrăzneală maximă". Erau atât de "îndrăgostiți" de mită, încât l-au trimis pe martorul denunţător la Galaţi (la 15 km distanță), pentru a face rost de suma solicitată. În acest timp l-au ținut "amanetat" pe prietenul șoferului până când acesta urma să revină cu banii de mită.

Pedeapsa pe care o riscă polițiștii este de minimum patru ani, dacă vor fi găsiți vinovați.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum 26 minute
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Fost lider israelian afirmă că „oraşul umanitar” planificat în Gaza ar fi un „lagăr de concentrare”

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul prim-ministru israelian Ehud Olmert a avertizat că un „oraş umanitar” planificat în Gaza, destinat să găzduiască sute de mii de palestinieni, ar fi un „lagăr de concentrare”, potrivit CNN. Ca

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Titularizare 2025: Aproape 40.000 de candidați susțin marți proba scrisă în 121 de centre din țară

Mediafax acum 35 minute
La această probă pot participa peste 39.700 de candidați care au obținut minimum nota 5 la inspecțiile speciale sau probele practice. Dintre aceștia, peste 7.400 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 9 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 7 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

20°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°