Scris de Andreea Pintea - Parlamentarul PPDD consideră Colegiul 7 un potenţial „centru nervos” european, în condiţiile unei strategii coerente.
JURNAL ARĂDEAN. D-le deputat, colegiul în care aţi fost ales este zguduit de scandalul desfiinţării a trei importante direcţii fiscale. Cum vedeţi rezolvarea situaţiei?
DALCA. Prin revizuirea proiectului de către cei direct responsabili. Este inadmisibil ca într-o zonă cu potenţial de „centru nervos” regional şi european să dispară administraţiile fiscale din trei oraşe cum sunt Curtici, Pecica şi Nădlac. Restructurarea ANAF în această zonă a fost făcută fără cap, fără nici un fel de strategie. Cei care fac astfel de proiecte trebuie să înţeleagă că a trecut vremea strategiilor încropite pe un colţ de masă. În cazul de faţă nu vorbim doar despre pericolul unor grave mişcări sociale, cum este blocarea Drumului Naţional, ci şi de efecte economice dezastruoase, care se repercutează la nivelul întregii ţări. Vorbim despre trei oraşe de frontieră, unde se derulează afaceri importante. Această paralizie fiscală nu numai că le va afecta drastic pe cele existente, ci îi va alunga din start şi pe cei care voiau să vină să investească. Eu sper că Guvernul va înţelege că păstrarea măcar a uneia din cele trei administraţii fiscale este vitală, atât din punct de vedere economic cât şi social.
Cu alte cuvinte, îi sprijiniţi pe primarii din zonă?
DALCA. Sunt, fără echivoc, alături de orice acţiune în limita legii şi îi asigur pe cetăţenii colegiului de tot sprijinul meu, împotriva oricărei măsuri nedrepte şi negândite ale administraţiei centrale. Dacă se gândesc la binele ţării, cei de la centru trebuie să înţeleagă că printr-o măsură proastă nu fac rău doar unei zone, ci ţării. După cum şi cei din administraţiile locale trebuie să gândească de două ori şi să taie o singură dată când iau decizii care afectează comu