Dragilor „compătimitori",
sunt stupefiat de încetineala sau opacitatea, ca să nu spun altfel, ale oficialităţilor?! de la Floreşti. Deşi sunt... floreştene, nu vor să înflorească deloc! Să-nflorească, în ochii noştri; să-nflorească preajma. Aşa cum e bine să-ţi orânduieşti arealul. Se pare că ei, dânşii!? sunt cam... areali. Rupţi de noi cei... rupţi în fund, vorba lui Cristoiu. Zăbovim atât pentru ridicarea unei biblioteci mistuite, pentru că avem umori şi gânduri vindicative sau, vorba lui Moromete „ţi-e capul la alte prostii, mă Cocoşilă!".
Până şi biblioteca din Alexandria a fost refăcută; păi acolo, prin părţile neesenţiale (se vede) or fi fiind tot felul de calcule şi conciliabule pentru vreo ţicneală arhitectonică moţată şi kinezărită cu pagode. Aţi văzut, dragilor, colosul de primărie de la Breaza? Dar plăcinta edificată la Brazi? Se potrivesc cu preajma, cu stilul vechi al urbei sau localităţii ca un building (să le traduc primarilor?) la Agigea.
Mi-era milă de multe înfăţoşări bipede aburcate pe scaunul de primar. „Primul", chipurile. Pe timpuri se spunea „primarele", era un pleonasm de cinstire şi recunoaştere. Personajul – fiindcă era unul, nu vreo înjghebare anatomică vidă – era şi primul, era şi mare. Prim-marele. Acum ţi-ajunge la răsturnarea scării valorice şi a numărătorii: „primicul". Primul dinspre cei mai mici.
Ne-aţi ajutat dragilor, din puţinul dvs. cu dania arderii româneşti pentru carte. Îndatorat vă rămân şi reverenţă vă fac. Dar uite, ne izbim ca în Pink Floyd de un zid nici măcar cu majusculă ca în albumul muzical. Nu un „zid" neisprăvit, ci un zid coşcovit şi găunos de ... neisprăviţi. Se încheia, pe vremuri, zicând „aferim!".
În ce exclamaţie finală, alta decât „Condoleanţe!" să închid decepţia şi surpriza mea de nădăjduitor într-ale naturii umane când văde firfiricii cum se cred euro. Nu nasc oameni format
