Premierul Victor Ponta îi cheamă pe liderii PDL la discuţii pe teme economice, şeful guvernului susţinând că a luat act de propunerile democrat-liberalilor privind săderea cotei unice, a contribuţiilor sociale şi majorarea salariului minim la 1.000 de lei. "Am observat că PDL a formulat nişte propuneri economice pe care le-am tratat cu toată seriozitatea. Dacă există idei bune, putem să discutăm. Suntem dispuşi să ne întâlnim cu domnul Blaga, cu domnul Predoiu", a declarat luni Victor Ponta.
Şeful guvernului s-a arătat însă sceptic în privinţa adoptării unor astfel de măsuri, invocând atât principiul politic, cât şi impactul bugetar.
Vom reveni cu amănunte.