Antrenorul echipei naţionale de tineret, Emil Săndoi, şi-a reziliat, astăzi, contractul cu Federaţia Română de Fotbal, informează site-ul oficial al FRF."La solicitarea sa, având drept motiv probleme personale, azi, 19 augusta.c., a fost reziliat pe cale amiabilă contractul antrenorului principal al echipei naţionale Under 21 a României, Emil Săndoi, cu Federaţia Română de Fotbal. FRF îi mulţumeşte pe această cale pentru activitatea depusă în această funcţie din 2006 până azi, Emil Săndoi promovând la naţionala U21 destui jucători care şi-au dobândit un loc însemnat pe scena primei noastre Ligi, mulţi fiind şi componenţi de bază ai echipei noastre naţionale de seniori", se arată în comunicatul FRF.
Echipa naţională de tineret face parte din grupa a VI-a a preliminariilor Campionatului European, înregistrând un rezultat de egalitate cu Insulele Feroe, scor 2-2, în deplasare. Din această grupă mai fac parte Germania, Muntenegru şi Irlanda.
Într-un meci amical, România U21 a fost învinsă, pe 13 august, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, de reprezentativa similară a Ciprului, aceasta fiind ultima partidă a lui Săndoi ca antrenor al naţionalei "mici".