Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Șefimea PDL, în Bihor

Publicat in Bihor Online, luni 19 august 2013 ·

Scris de Cristina Ghilea - Membrii PDL au primit încurajări şi discursuri motivaţionale de la conducerea de partid.

Înghesuială mare, duminică dimineaţa, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean, unde s-a derulat şedinţa Biroului Naţional Permanent al PDL. Aproximativ 300 de pedelişti au ascultat apelurile conducerii partidului la vitejie şi combativitate în relaţia cu Puterea. La masa prezidiului s-au aşezat preşedintele Vasile Blaga, secretarul general Gheorghe Fluture, prim-vicepreşedintele Cătălin Predoiu, senatorul Gavrilă Ghilea sau Andreea Paul Vass fosta consilieră pe probleme economice a lui Emil Boc în vreme ce-n sală au putut fi uşor observaţi eurodeputatul Traian Răzvan Ungureanu,

Traian Igaş, fost ministru de Inerne dar şi Roberta Anastase, fosta preşedintă a Camerei Deputaţilor. Consilierii locali Cristian Puşcaş şi Adelina Costea, Radu Ţârle, fost preşedinte al Consiliului Judeţean sau fostul viceprimar Mihai Groza au fost, de asemenea, uşor de identificat în marea de primari şi activişti PDL.

Şedinţa a debutat cu intervenţia senatorului Gavrilă Ghilea, care a prezentat un bilanţ de actvitate dar a punctat şi numeroasele dezertări din partid către Putere.Le cere vitejie

Cel mai mare interes l-a stîrnit discursul lui Vasile Blaga. În ton cu antevorbitorii săi, Mihai Răzvan Ungureanu sau Gheorghe Flutur, preşedintele portocaliilor a lansat atacuri susţinute la adresa USL, pe plan local. „Ce-a făcut PNL în Bihor? Nimic! Tăieri de panglici la un drum finanţat de mine şi făcut de Ţârle”, a spus Blaga, referindu-se la drumul de Padiş la a cărui inaugurare, cum corect a observat, PDL-iştii n-au fost invitaţi de USL.

Liderul PDL şi-a condus discursul şi prin hăţişurile regionalizării: „Bihorul, acest judeţ pe care ăştia îl desfiinţează. Rămânem fără Direcţie Vamală şi fără Finanţe Publice. Noi n-am aparţinut niciodată de Cluj.(…) Mai

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Trei români au murit într-un accident produs în Ungaria. Două persoane au fost aruncate din mașină în urma impactului

Adevarul acum 9 ore
Trei persoane din Maramureș și-au pierdut viața în urma unui accident produs duminică, 27 aprilie, pe autostrada M1, din Ungaria. Un alt rănit a fost transportat cu elicopterul la spital.

Nou-născut dispărut dintr-o maternitate din Bacău. Polițiștii fac cercetări

HotNews acum 10 ore
Un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică, iar personalul medical a alertat autoritățile și sunt efectuate cercetări pentru găsirea copilului, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ba

Harghita: Un bărbat a murit, după ce a fost prins într-un tocător de furaje

News.ro acum 9 ore
Un bărbat de 40 de ani a murit, duminică, în judeţul Harghita, după ce a fost prins într-un tocător de furaje. ”Misiune de asistenţă persoană prinsă într-un utilaj agricol, în localitatea Jolotca, comuna Ditrău. La locul evenimentului s-a deplasat u

Bebelușul dispărut din maternitatea Spitalului Bacău, GĂSIT în casa unei tinere de 19 ani. Polițiștii au reținut suspecta

Gandul acum 7 ore
Este alertă la Spitalul Județean de Urgență Bacău, după ce un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică după-amiază. Polițiștii sesizați de către personalul medical au demarat cercetări pentru găsir

Marco Rubio spune că trebuie să se ajungă cât mai curând la un acord de pace Rusia-Ucraina

News.ro acum 10 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că un acord de pace între Rusia şi Ucraina trebuie să fie semnat în curând, adăugând că administraţia Trump îşi va petrece următoarea săptămână încercând să hotărască dacă va continua să fie mediato

Administrația Trump sporește presiunea pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina. Avertismentul lui Marco Rubio

HotNews acum 7 ore
Înalți oficiali ai administrației Trump au cerut duminică Rusiei și Ucrainei să avanseze în negocierile pentru un acord de pace, după întâlnirea între Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, desfășurată sâmbătă la Vatican, scrie R

Caz ciudat într-un spital din România! Un bebeluș a dispărut din Maternitate UPDATE

Botosani News acum 3 ore
Caz ciudat înregistrat, duminică, într-un spital din România. Un bebeluș a dispărut din Maternitatea din municipiul Bacău, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bacău. Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău au fost sesizaţi, în jurul orei 15.00,

Horoscop 28 aprilie 2025. Zodia care are mare noroc la bani

Cancan acum 12 ore
Horoscop 28 aprilie 2025. Vești bune la început de săptămână pentru un nativ! Ziua de luni vine cu mare noroc la bani pentru o zodie. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! Multe nu îți convin, dar acum vei avea ocazia să renun

SUA admite că întreține o strategie de „incertitudine” în impunerea taxelor vamale: „Nu îi vei spune persoanei de cealaltă parte a negocierilor unde te vei opri”

HotNews acum 10 ore
Secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat duminică că politica tarifară a președintelui Donald Trump urmărește să creeze o „incertitudine strategică” care să ofere un avantaj Statelor Unite, notează AFP, conform News.ro. „În teor

Handbal feminin: CSM Bucureşti, eşec cu Team Esbjerg şi ratează calificarea în semifinalele Ligii Campionilor

News.ro acum 12 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, în deplasare, de formaţia daneză Team Esbjerg, scor 26-22 (14-12), în manşa retur din sferturile Ligii Campionilor, şi a ratat calificarea la Turneul Final Four de la Budapesta. A fost ultimul meci în

Vremea

București
acum

lun.

4°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/24°
Iasi
acum

lun.

3°/19°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
joi

14°/21°
Constanta
acum

lun.

3°/13°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

5°/20°
mar.

9°/20°
mie.

9°/20°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

lun.

7°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°
joi

12°/23°