Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţucudean: "Acum două săptămâni eram optimist, acum aproape nu mai cred în preluarea UTA-ei"

Publicat in Liga2, luni 19 august 2013 ·

Fiindcă toate variantele de finanţare ale „Bătrânei Doamne” au căzut una după alta, iar Adrian Marţian a rămas tot la stadiul de promisiuni, suporterii arădeni i-au solicitat de aproape o săptămână lui Giovanni Catanzariti să-l caute din nou pe Marius Ţucudean, patronul clubului Atletico, pentru o nouă discuţie despre posibila trecere a clubului în mâinile grupării „galben-negre”.

Preşedintele „alb-roşiilor” s-a limitat la câteva discuţii telefonice cu Alexandru Meszar încheiate fără o concluzie clară, însă intervenţia lui Ţucudean la emisiunea „Arena Radio” de la Radio Timişoara arată că o întâlnire faţă în faţă cu Catanzariti ar putea debloca în sfârşit tranzacţia.

Omul de afaceri arădean a atins destule aspecte din paleta „textilistă” a verii, cum ar fi…

…despre proprietarii UTA-ei: „Pur şi simplu nu mai ştiu ce să cred. În acte, la Registrul Comerţului, acţionari figurează Giovanni Catanzariti şi un alt italian al cărui nume îmi scapă (n.a. Giuseppe Guzardi), iar dacă întrebi avocaţii îţi vor spune că Marţian a acţionar majoritar, cu 80%. Noi am trimis demult o ofertă oficială pe adresa clubului şi am realizat că nimeni nu vrea să dea clubul”

…despre creditările din club: „L-aş înţelege pe domnul Marţian că şi-ar dori să-şi recupereze banii, dar numai cu condiţia de a investi în continuare în clubul UTA. Chiar dacă nu mai finanţează echipa cu sumele din primăvară, nu este posibil să lase totul în aer. Clubul are numai datorii, de antrenori şi jucători nu poate fi vorba. Dacă nu mai poate să susţină proiectul aşa cum îşi propusese pe 3,4,5 ani, atunci să se retragă fără pretenţii. La fel aş face şi eu, dacă aş simţi că nu mai pot din punct de vedere financiar. Orice om de afaceri îşi asumă şi riscul de a pierde bani când se implică într-un proiect”.

…oferta de preluare a clubului: „Vă spun sincer că acum două s

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 2 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum o ora
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 13 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°