Evenimentul va avea loc pe 31 august, la Bucureşti, în cadrul unei slujbe solemne. Slujba va fi prezidată de trimisul Papei Francisc, Eminenţa Sa Cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor.
Monseniorul Vladimir Ghika (1873-1954), preot romano-catolic şi principe român, al cărui martiriu pentru credinţă a fost recunoscut de Papa Francisc în acest an, pe 27 martie, va fi beatificat pe 31 august, la Bucureşti, în cadrul unei slujbe solemne, oficiate la Romexpo.
Slujba va fi prezidată de trimisul Papei Francisc, Eminenţa Sa Cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor. Astfel, începând cu anul viitor, monseniorul Vladimir Ghika va fi sărbătorit de romano-catolici, pe 16 mai. Monseniorul Vladimir Ghika este al treilea martir catolic din România, din perioada prigoanei comuniste, declarat fericit de către Biserica Catolică.
Vladimir Ghika s-a născut în ziua de Crăciun a anului 1873, la Constantinopol. Este descendent dintr-o familie greco-bizantină, care a dat Moldovei şi Valahiei zece domnitori. La 25 de ani, începe să studieze, la Roma, filozofie şi teologie catolică, la universitatea călugărilor dominicani. A intrat oficial în Biserica Catolică în anul 1902. A creat un serviciu de ambulanţe pentru victimele răscoalei din 1907 şi a îngrijit soldaţii bolnavi atât în timpul războiului din Balcani, cât şi în primul război mondial. A fost hirotonit preot în 1923 la Paris. În seara zilei de 18 noiembrie 1952, monseniorul este arestat sub acuzaţia de “spionaj în interesul Vaticanului şi al puterilor imperialiste”, chiar în timp ce ieşea din casa lui Vasile Stoica, unde fusese să dea asistenţă bolnavei Maria Radovici (mama actorului Sebastian Radovici).
Este întemniţat la Jilava, unde este bătut crunt şi torturat. În urma procesului desfăşurat în 1953, când se apără singur, este condamnat la trei