Iată 3 dintre exercițiile compuse pe care le execută Kim Kardashian pentru a se menține în formă:
Fandări cu fluturări laterale
Repetări: 20 (alternând picioarele)
Seturi: 3
Beneficii: Lucrează mușchii trenului inferior și deltoizii (umerii)
Din poziția stând, ține o ganteră în fiecare mână, iar brațele în jos, pe lângă corp.
Execută o fandare înainte cu piciorul stâng și ridică brațele până când ajung la înălțimea umărului (paralele cu solul). Coboară brațele în timp ce te ridici cu piciorul stâng la poziția inițială. Repetă cu piciorul drept.
Genuflexiuni și împins în diagonală
Repetări: 12 (alternând brațele)
Seturi: 3
Beneficii: Este un exercițiu care îți lucrează întregul corp, din cap până-n picioare.
Din poziția stând, cu picioarele depărtate mai mult decât lățimea umerilor, ține o ganteră în fiecare mână, la nivelul umerilor. Împinge șoldurile înapoi, menținând spatele drept și execută o genuflexiune. Ridică-te ușor și împinge gantera stângă în partea dreaptă-sus, în timp ce execuți o rotire de trunchi și dezlipești talpa piciorului stâng de pe sol. Revino la poziția inițială și repetă mișcarea pe partea dreaptă.
Citeste mai mult pe fitness-nutritie.ro
Citeste si Tehnici de respirație care te scapă de anxietate