Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu mai putem fără ei: Politicieni pe viaţă!

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 20 august 2013 ·

Cei mai longevivi deputaţi clujeni sunt UDMR-istul Mate Andras şi democrat liberalul Adrian Gurzău.

Bogdan Niculescu-Duvăz, Marton Arpad şi Kerekes Karoly sunt cei mai longevivi deputaţi din Parlamentul României. Ei şi-au început activitatea legislativă începând cu anul 1990, iar acum se află la al şaptelea mandat de parlamentar. Legislativul din anii ‘90 era, însă, diferit faţă de cel de acum şi se muncea mai mult, iar aleşii ţării erau specialişti din diverse domenii. Acum, în schimb, Parlamentul este uriaş, dar iniţiativele legislative ale deputaţilor se împuţinează, după cum o recunosc chiar unii dintre ei.

UDMR are cei mai mulţi veterani în Camera Deputaţilor, la nivel local, dar şi naţional. În ce priveşte Clujul, din cei zece deputaţi, doi se află la al treilea mandat, adică sunt cei mai vechi, după cum ei înşişi recunosc, iar şapte dintre ei se află la primul mandat. Mate Andras, cel mai longeviv deputat clujean

Cei mai longevivi deputaţi clujeni sunt UDMR-istul Mate Andras şi democrat liberalul Adrian Gurzău. Un alt deputat longeviv este social democratul Cornel Itu, care se află în Parlament la al doilea mandat. Mate Andras se declară onorat de faptul că se află în Parlament de atâta timp şi speră ca pe viitor să continue tot la Camera Deputaţilor. „Am acumulat multă experinţă în Camera Deputaţilor aşa că nu mă gândesc să trec la Senat. Îmi doresc ca şi pe viitor să rămân la Cameră. Sunt, într-adevăr cel mai vechi, cel mai longeviv, adică şi cel mai bătrân deputat de la Cluj. Din acest punct de vedere nu se poate spune că sunt mulţumit“, a declarat Mate Andras. Parlamentarul nu se poate lăuda cu atât de multe iniţiative legislative pe măsura vechimii ca deputat. Din decembrie, de la preluarea mandatului de deputat Mate Andras a iniţiat doar şase propuneri legislative. În primul mandat, mai exact între 2004 şi 2008 a avut 42 iniţiative legisla

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum o ora
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum o ora
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Rusia îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de „imixtiune grosolană” în afacerile Republicii Moldova

Mediafax acum o ora
„Atragem atenţia asupra faptului că astfel de declaraţii provocatoare ale oficialilor români, care reprezintă o imixtiune grosolană în afacerile interne ale Republicii Moldova, rămân fără un răspuns adecvat din partea Chişinăului oficial”, a declara

Taxa pentru PARTAJ se reduce / Guvernul a adoptat proiectul pentru REDUCEREA taxelor de timbru

Gandul acum 2 ore
Guvernul a adoptat în ședința de joi proiectul Ministerului Justiției pentru reducerea taxelor de timbru. Este anunțul ministrului Justiției, care precizează că actul normativ va intra în procedură parlamentară, a anunțat Alina Gorghiu, ministrul Ju

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum o ora
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Guvernul a aprobat Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027

News.ro acum 2 ore
Executivul a adoptat, joi, o hotărâre care aprobă Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027 şi înfiinţează Comitetul interministerial de monitorizare

Guvernul a aprobat creșterea cu 10% a salariilor unor bugetari în lunile de alegeri / Noi categorii de angajați la stat cărora le cresc veniturile

HotNews acum o ora
Guvernul a aprobat joi majorarea cu 10% a salariilor unor bugetari chiar în lunile cu alegeri, incluzând noi categorii de salariați față de proiectul pus în consultare publică, precum directorii din Institutele și Centrele de cercetare. În plus, sal

Indemnizaţiile pentru adulţii şi copiii cu handicap grav cresc din iunie

Mediafax acum 3 ore
Astfel, coeficientul indemnizaţiei pentru adultul cu handicap grav va creşte de la 70% din ISR la 80%, respectiv de la 463 de lei la 529 de lei, iar nivelul prestaţiei sociale pentru copilul cu handicap grav se va majora de la 60% din ISR la 70%, re

Vremea

București
acum

21°
joi

13°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°