• prezentăm astăzi partea a doua a interviului realizat cu doamna Mariana Moisei, singurul arbitru international pentru obstacole din România • „O bază cum este cea de la Piatra Neamt are un climat natural în care caii se simt confortabil si merg mai bine pe teren“, apreciază specialista în echitatie • Rep: Înainte de 1990, sportul călare nu era promovat. Bănuiesc că era greu într-o tară în care, în perioada 1958-1965, fuseseră masacrati circa 500.000 de cai, în ideea de a fi înlocuiti cu masini.
Mariana Moisei: Era privit ca un lux, un sport aristocratic. Activitatea de crestere si reproducere a cailor a fost limitată. Fiecare dintre directorii de herghelii a făcut eforturi serioase să mentină liniile genetice de valoare. Măcar capii de serie. Sansa a constat în faptul că echitatia era un sport promovat de tări cu traditie, cu care existau totusi legături diplomatice si nu s-a mers radical; dar nici nu ne încurajau. În ă'90 s-a început să se lucreze cu o altă perspectivă.
Rep: Dar au dispărut si cai valorosi din herghelii...Cum ati cataloga nivelul competitiilor si al competitorilor în România?
M.M.: Mediu. Conditiile de organizare a competitiilor impuse de Federatia Ecvestră Internatională au fost sporite. Bazele sportive trebuie să aibă locurile de cazare ale cailor separat, ca urmare a acuzatiilor de dopaj apărute în sport.
Rep: Poate fi vorba si de o manieră de a limita participarea unor baze în competitiile de nivel?
M.M.: Unele dintre bazele traditionale nu le mai îndeplinesc. Terenul de iarbă necesită drenaj, ca să nu alunece caii. A apărut un Cod de conduită al cailor care prevede multe aspecte pentru protectia sau confortul cailor. Au apărut terenuri cu nisip textil, care permit umezirea uniformă a suprafetelor. E foarte scump si există un singur loc în tară cu astfel de dotări, la Ecvestria Bucuresti. E nevoie de 7-8 competiti
