Primele localităţi atestate documentar din perimetrul comunei Dumitra, Bistriţa, au fost satele româneşti Fata, Bacea şi Ţaga. La 1243 se vorbea despre ele într-un document de danie al regelui Bela al IV-lea către comiţii germani Lentenk şi Hermann, ca răsplată pentru sprijinul acordat regelui în timpul invaziei mongole din anul 1241. Satul Fata a dispărut însă în mod misterios. Potrivit lui Iulian Marţian, care scrie un studiu despre satul Fata în „Arhiva someşană”, „teritoriul ce se extinde de la panta de sud a seriei de dealuri înalte care se ridică în preajma oraşului Năsăud, din malul stâng al Someşului până în culmea numită Dealul târgului situată în nord de oraşul Bistriţa, era proprietatea a trei sate: Dumitrea-Mare, Terpiu şi Cepan, ai căror trei mii de locuitori saşi stăpâneau aproape 20.000 iughere cadastrale de pământ roditor. (…) Locuitorii din aceste sate trăiau în bunăstare, mai ales cei din Dumitrea-Mare şi Terpiu, în vreme ce cei din Cepan erau mai săraci fiindcă antecesorii lor au căzut în iobăgie”.
Satul Fata, o dispariţie misterioasă
Despre acest sat dispărut sunt cunoscute următoarele legende: „A fost odată, între Dumitrea Mare şi între Terpiu, un sat locuit de români care se numea Fata. Şi s-a întâmplat că, în urma unei epidemii, au murit toţi locuitorii satului şi nu au rămas în viaţă decât două fete, dintre care pe una a adoptat-o Dumitrea-Mare, iar pe cealaltă Terpiu. Astfel a trecut jumătate din proprietatea satului Fata asupra Dumitrei-Mari, iar cealaltă jumătate asupra Terpiului”. A doua legendă spune că „locuitorii saşi din Dumitrea-Mare şi din Terpiu au cumpărat satul care s-a numit Fata de la proprietarii nobili, împreună cu alte trei cătune cu care ocaziune locuitorii din Terpiu au plătit preţul cumpărării în aur, astfel că galbinii nu s-au numărat, ci s-au măsurat în vase de lemn”. A treia legendă arată că „a fost
