Gazprom Neft, divizia petrolieră a gigantului rus de stat, prin subsidiara sârbă NIS, a descoperit petrol şi gaze în perimetrul Jimbolia, anunţă Zeta Petroleum, partener al NIS în această concesiune. Potrivit estimărilor specialiştilor de la NIS, producţia comercială de petrol şi gaze ar începe chiar de anul viitor. În timpul testelor efectuate s-a ajuns la concluzia că producţia maximă de ţiţei a fost echivalentă cu 24 de barili pe zi, iar cea de gaze de 22.248 de metri cubi pe zi. “Operatorul va utiliza metodele standard convenţionale (folosite cu succes la sonda Jimbolia 6 din apropiere), pentru a îmbunătăţi producţia la această sondă şi pentru a confirma că se poate atinge o producţie comercială. Este de aşteptat ca rezultatele acestor operaţiuni extinse de testare să fie disponibile în septembrie 2013″, scrie în comunicatul de presă transmis de Zeta Petroleum.
Zăcămintele de petrol şi gaze au fost descoperite în luna august, lucrările fiind finanţate de către NIS, care operează în cinci perimetre din vestul României. Reprezentanţii grupului rus îşi propun ca până la sfârşitul acestui an să deschidă 50 de benzinării în ţara noastră, iar până în anul 2015 numărul acestora să ajungă la 120, investiţia totală fiind de peste 150 de milioane de euro.
Gazprom Neft, divizia petrolieră a gigantului rus de stat, prin subsidiara sârbă NIS, a descoperit petrol şi gaze în perimetrul Jimbolia, anunţă Zeta Petroleum, partener al NIS în această concesiune. Potrivit estimărilor specialiştilor de la NIS, producţia comercială de petrol şi gaze ar începe chiar de anul viitor. În timpul testelor efectuate s-a ajuns la concluzia că producţia maximă de ţiţei a fost echivalentă cu 24 de barili pe zi, iar cea de gaze de 22.248 de metri cubi pe zi. “Operatorul va utiliza metodele standard convenţionale (folosite cu succes la sonda Jimbolia 6 din apropiere), pen