S-a constatat despre comportamentele nesănătoase în ceea ce priveşte alimentaţia şi activitatea fizică (lipsa activităţii fizice, consumul redus de apă, fructe şi legume, consumul excesiv de de alimente cu conţinut caloric ridicat, bogate în grăsimi sau zaharuri: produse tip “fast-food” şi dulciuri, băuturi “soft”) că reprezintă comportamente de risc în ceea ce priveşte obezitatea.
Prevenţia primară în acest caz este eficientă, deoarece s-a demonstrat deja faptul că, prin eliminarea a numai câţiva factori de risc (fumat, alimentaţie nesănatoasă şi sedentarism), se reduc cu 80% cazurile de boli cardiovasculare şi cere-brovasculare, 80% din cazurile de diabet zaharat şi 40 % din cancere.
,,Toate aceste idei au reunit şcoli din nouă ţări europene: România, Germania, Italia, Letonia, Polonia, Grecia, Portugalia, Spania şi Lituania, pentru a colabora prin activităţi comune, în cadrul proiectului de parteneriat multilateral Comenius, la diminuarea acestei probleme existente la nivel mondial”, a declarat coordonator de proiect prof. Simona Zepişi. “Proiectul este coordonat la nivelul parteneriatului de COLEGIUL NAŢIONAL “CONSTANTIN CARABELLA” din Târgovişte şi este finanţat din fonduri europene, şcolii noastre revenindu-i un grant de 24 000 euro.
Acest proiect prezintă elevilor noştri efectele dezastruoase ale adoptării unui stil de viaţă haotic, dezechilibrat şi nesănătos. Prin activităţile sale -activităţi de timp liber sau integrate în curriculum, proiectul promovează principiile unui stil de viaţă sănătos (alimentaţie corectă, igiena alimentaţiei, mişcare în aer liber, activităţi sportive şi de agrement), încercând astfel să determine elevii să manifeste o atitudine responsabilă faţă de sănătatea personală, a celorlalţi şi să acţioneze în sensul păstrării acesteia.
Dorim să vă prezentăm prin intermediul acestui material câteva din activităţile ca