Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Pricopie anunţă evaluări naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Publicat in Gandul, marți 20 august 2013 ·

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat, marţi, la Eforie, că începând din anul şcolar 2013/2014 vor exista evaluări naţionale şi la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, el spunând că este necesară o astfel de măsură în condiţiile în care până la clasa a VIII-a nu există nicio evaluare.

"Este vorba de sistemul de evaluare periodică, evaluarea la clasa a II-a, la clasa a IV-a şi la clasa a VI-a. Este o idee veche, nu am venit eu cu ea la Ministerul Educaţiei, este o idee pe care instituţiile specializate în ştiinţele educaţiei din ţară şi din străinătate o studiază de ani de zile, iar principalul motiv pentru care trebuie să introducem această evaluare este acela că noi, în sistemul nostru de educaţie, până la clasa a VIII-a nu avem nicio evaluare de sistem. Evaluarea naţională este prima evaluare după ani buni de şcoală. Să nu ne mirăm când constatăm că 25 la sută din copiii noştri nu reuşesc să ia nota 5 la două examene. Mă rog, nu sunt uşoare, dar nu sunt nici grele, sunt examene de evaluare naţională, matematica şi româna, de la sfârşitul clasei a VIII-a", a declarat ministrul Educaţiei.

El a spus că în absenţa unor verificări şi evaluări de sistem este imposibil să fie făcute "calibrări de sistem", iar prin introducerea evaluărilor naţionale şi la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a se poate urmări mai bine cum evoluează fiecare elev, dar şi dacă şi unde sunt probleme la nivel de şcoală, de clasă sau de elev.

"Acest sistem va deveni standard începând cu anul şcolar 2013/2014. Prin urmare, după câţiva ani de grădiniţă, după clasa pregătitoare, după clasa I, ajungem în clasa a II-a şi putem să vedem care este nivelul elevilor, iar informaţiile respective le putem folosi pentru a vedea unde avem vulnerabilităţi, unde sunt probleme, la nivel de şcoli, la nivel clase, chiar la nivel de elev în raport cu ceilalţi elevi", a explicat Remus Pricop

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum o ora
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 45 minute
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 2 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum o ora
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Vremea

București
acum

27°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°