Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lăsaţi limba română în pace!

Publicat in Adevarul, marți 20 august 2013 ·

Sfârşitul de august din acest an înseamnă nu doar marcarea sărbătorilor naţionale şi lâncezeala din ajun, ci şi multă agitaţie şi mii de rânduri scrise despre ce limbă vorbesc moldovenii de la est de Prut, un subiect obsesiv pentru unii şi obositor pentru alţii.

Prilejul este numai bun pentru aşa ceva. În câteva zile, Curtea Constituţională va examina sesizarea deputatei Ana Guţu, care a cerut interpretarea „sintagmei din articolul 13 al Constituţiei Republicii Moldova «limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine», poate fi echivalată semantic cu sintagma «limba roman㻓. Demersul în sine e unul forţat. De toate a făcut Curtea Constituţională în ultima vreme, îi rămânea doar să se expună în ce limbă vorbeşte poporul. Sper că magistraţii vor avea suficientă înţelepciune şi vor refuza să examineze şi această cerere populistă, aşa cum au făcut în alte cazuri.

Cu tot respectul, dar nu vreau ca 2,5 jurişti constituţionali, cu sau fără cetăţenie română, să dea lecţii de filologie romanică, după ce zeci de ani specialiştii din domeniu şi-au irosit energia organizând simpozioane, sesiuni, forumuri, până şi Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova a spus franc: limba pe care o vorbim este cea română. Punct. Asta se întâmpla pe la mijlocul anilor ’90. Am crezut că acest episod s-a terminat atunci, dar nu, cuiva îi convine să ne zădărască periodic cu o temă sensibilă.

Presa din România a grăbit foarte tare lucrurile, anunţând că Înalta Curte ar putea decide înlocuirea „limbii moldoveneşti“ din Constituţie cu cea română. Diletantism pur. Într-o ţară parlamentară NU Curtea Constituţională ia astfel de decizii. Desigur, Curtea ar putea interpreta că actuala formulare din Legea Supremă este aceeaşi cu limba română, ceea ce ar fi o decizie pur politică. Dar nu vi se pare că acest lucru ar legifera „limba moldoveneasca“? Poate că asta aşteaptă unii?

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum o ora
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

ACCIDENT grav pe A1 la Simeria. Șase victime, între care doi copii după o coliziune între trei autoturisme și un TIR. Traficul, complet blocat

Gandul acum 23 minute
Un accident rutier grav a avut loc luni dimineață pe autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona Simeria, județul Hunedoara. Trei mașini și un TIR au fost implicate, iar șase persoane au fost rănite, printre care doi copii. Traficul a fost blocat complet, iar

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 49 minute
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum 33 minute
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum 24 minute
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Accident grav, în Leșu! Un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital. Șoferul a condus beat

Gazeta de Bistrita acum 29 minute
Facebook Twitter Print WhatsApp Un accident grav s-a petrecut în această dimineață în localitatea Leșu, unde un autoturism s-a răsturnat. Trei tineri au fost grav răniți, doi dintre aceștia au fiind transportați, însă un al treilea a decedat. Poliți

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 9 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 9 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

22°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°