După peste 30 de zile de cantonament, alb-albaștrii se întorc acasă. Ionuț Stancu, unul dintre jucătorii crescuți în Bănie, are două obiective la fel de importante: să promoveze cu echipa pe prima scenă și să umple arena „Ion Oblemenco“, în urma rezultatelor pozitive, „pentru că publicul craiovean a fost mereu al doisprezecelea jucător“.
Anul trecut, Ionuț Stancu făcea parte din proiectul Viitorul Craiova, ce-și propunea revigorarea fotbalului în Bănie, declarând la vremea respectivă că ar juca și gratis pentru orașul care i-a oferit atâtea, care l-a făcut cunoscut în lumea fotbalului.
Acum este unul dintre componenții importanți ai CS Universitatea Craiova. „Sunt foarte bucuros că am ajuns acasă, că sunt la Craiova, voi face tot ce depinde de mine să le aduc bucurie celor din tribune. A fost o perioadă de pregătire bună, eu cred că ne-am antrenat foarte bine, dar rămâne de văzut în campionat, unul ce se anunță foarte greu. Noi ne dorim să promovăm și vom face tot ce depinde de noi să ne atingem obiectivele pe care le avem. Trebuie să fim conștienți că suntem Universitatea Craiova și trebuie să jucăm foarte bine pentru că oamenii din Craiova știu ce înseamnă fotbalul de performanță și așteaptă de la noi rezultate cât mai bune“, a spus Ionuț Stancu.
„Cel mai mult ne dorim să avem fanii lângă noi“
Stancu consideră că fără aportul suporterilor, misiunea jucătorilor va fi mai dificilă: „La Craiova poate exista fotbal, dar fără spectatori și fără atmosfera pe care ei o creează, nu cred că se poate face performanță. Sunt convins că ne vor ajuta. Tot timpul publicul a fost al doisprezecelea jucător: și în lupta pentru campionate, și în momentele mai grele a fost alături de echipă. Dar publicul va veni lângă noi cât timp vom avea rezultate și reușim să-i aducem alături de noi la stadion, ceea ce de fapt ne dorim cel mai mult“.
După