Moartea „regelui Cioabă” este mai mult decât un spectacol sordid de televiziune, în care rudele decedatului se contrazic între ele şi se ceartă cu toată lumea. Acolo unde mulţi telespectatori obosiţi şi iritaţi de obsesia „breaking-news-ului” au văzut doar o altă circotecă garnisită cu salbe, galbeni şi cruci imense de aur, doi politicieni importanţi au văzut o oportunitate.

Traian Băsescu şi Victor Ponta şi-au dat seama că privit raţional, evenimentul nefericit din Turcia poate reprezenta mai mult decât un alt parastas televizat: decesul lui Cioabă poate fi, pentru un politician cu reflexe corecte, o sursă de voturi. Oricât nu ne-ar lăsa corectitudinea politică să vedem elefantul din încăpere, trebuie până la urmă să recunoaştem că discuţia despre Cioabă provoacă o poziţionare faţă de comunitatea romă. Şi că de multă vreme n-au mai avut politicienii noştri un prilej mai bun de a se aşeza de o parte sau de cealaltă a problemei. Singurii care au avut reflexul acesta au fost Băsescu şi Ponta. |n toropeala estivală a politicii, în care celelalte figuri importante par să fi intrat în hibernare generală, preşedintele şi primul-ministru au avut şi şansa de a confisca subiectul şi de a-şi împărţi aproape frăţeşte potenţialul de simpatie. Ştiu că, aparent, „frăţeşte” pare un adverb bizar în context, dar cred că este cel mai potrivit. Cei doi lideri şi-au ocupat în exclusivitate teritoriul simpatiei, res­pectiv antipatiei faţă de subiectul Cioabă în special şi faţă de chestiunea rromă în general. Au reuşit asta tocmai prin faptul că s-au contrazis de la început până la sfârşit, de la telefonul dat de Băsescu medicului Brădişteanu şi până la factura de la spital pe care Ponta a dat de înţeles că nu are de gând să o plătească din bani publici.

Ce are de câştigat Traian Băsescu? Răspunsul evident este că îşi consolidează capitalul politic în sânul unei minorită