Ce se întâmplă atunci când banul devine idolul societăţii, iar capitalul devine dumnezeul ei? Apare biserica kapitalistă. Cum ar arăta o astfel de biserică? Ea are lăcaşe de cult, slujitori, slujbe, simboluri, rugăciuni. Cred că o vedem astăzi deja funcţionând, cu o creştere îngrijorătoare a numărului de membri.

Motto: „Adevărul se poate spune şi în glumă”

Zice-se că banii ar fi un mijloc de schimb al unor valori. Cum viaţa noastră de azi este din ce în ce mai pătrunsă de spiritul materialist, ispita de a transforma banii în idol este permanentă şi foarte mare. În acest caz, capitalul devine dumnezeul existenţei umane. El îţi umple viaţa, te pune în mişcare, îţi dă griji, vise, emoţii, nervi.

Cum însă religiozitatea din om nu dispare, ci doar îşi schimbă ţinta, este uşor de înţeles de ce am presupus apariţia cultul banilor, al capitalului. Putem numi acest cult după divinitatea sa: biserica kapitalistă. K-ul se datorează enormei persuasiuni cu care încearcă să ne transforme în enoriaşi. Pe toţi.

Cam care ar fi caracteristicile acestui cult, inspirat de titlul documentarului Kapitalism - Reţeta noastră secretă? Să vedem…

Slujbele ar fi tranzacţiile financiare. Cu cât valorile tranzacţionale sunt mai mari, cu atât slujbele sunt mai importante şi mai demne de toată atenţia. Ca la marile sărbători. Mai mult, ele durează destul cât să-ţi umple toată viaţa, aşa încât te trezeşti că uneori nu mai poţi gândi sau face altceva. Toată viaţa kapitalistului se desfăşoară între încasări şi plăţi, între vânzare şi cumpărare. Restul devine…decor. Sau tăcere.

Lăcaşurile de cult sunt de mai multe feluri. Marile catedrale sunt instituţiile financiare: bănci, fonduri de investiţii, consilii de administraţie etc. Acestea fac regula după care cultul se desfăşoară în teritoriu, la lăcaşele de cult mai mici: societăţi comerciale organizate divers (magazin