Luptătorul de greco-romane legitimat la Clubul Sportiv (CS) Botoşani Tiberiu Barbazan a făcut parte din lotul României care a participat la ediţia din acest an a Campionatului Mondial destinat juniorilor, competiţie care s-a desfăşurat la Sofia în Bulgaria.
Plecat la această întrecere majoră cu un moral bun şi cu gândul de a aduce acasă o medalie, după bronzul obţinut în urmă cu puţin timp la Europenele de la Skopje, elevul lui Ion Asaftei a ratat podiumul, clasându-se pe locul cinci din 23 de sportivi la categoria 120 de kilograme.
În primul tur al competiţiei de la Sofia, Barbazan a trecut fără probleme de reprezentantul Indiei Sonu Sonu, după care în optimi a dispus de japonezul Arata Sonoda. În sferturile de finală, elevul lui Asaftei a pierdut în faţa rusului Sergey Semenov, acesta având în cele din urmă să cucerească şi titlul mondial la această categorie. Accederea rusului în finală l-a readus pe Barbazan în lupta pentru medalia de bronz, însă, după ce a trecut de sârbul Branko Zivanovic, a pierdut în faţa reprezentantului Coreei, Min-Seok Kim, fiind nevoit în cele din urmă să se mulţumească cu locul cinci. "Este un rezultat onorabil, mulţumitor şi dătător de speranţe pe viitor şi la nivelul seniorilor. Îl felicit pe Tiberiu pentru ce a realizat în acest an", a declarat Ion Asaftei, antrenorul sportivului botoşănean.
Rezultatul lui Barbazan a fost al doilea ca valoare al lotului naţional de greco-romane al României, după locul trei obţinut în limitele categoriei de 50 de kilograme de sportivul Alexandru Botez.
Luptătorul de greco-romane legitimat la Clubul Sportiv (CS) Botoşani Tiberiu Barbazan a făcut parte din lotul României care a participat la ediţia din acest an a Campionatului Mondial destinat juniorilor, competiţie care s-a desfăşurat la Sofia în Bulgaria.
Plecat la această întrecere majoră cu un moral bun şi cu gându