Din data de 23 octombrie 2013, pacienţii români pot primi asistenţă medicală non-spitalicească în orice stat membru al UE, fără a avea nevoie de autorizaţia prealabilă a Casei de Sănătate, beneficiind de rambursarea parţială a costurilor.
Drepturile sunt prevăzute de Directiva 24/2011 a CE, care va intra în vigoare la data de 23 octombrie 2013. Până la această dată, toate statele membre, printre care şi România, au obligaţia de a emite legislaţia naţională aferentă. Potrivit raportului „Directiva europeană care poate dinamita sistemul medical românesc“, dat publicităţii ieri de către Centrul Român de Politici Europene (CRPE), majoritatea românilor nu vor beneficia însă cu uşurinţă de aceste drepturi. „În ultimul deceniu, politicile de sănătate ale autorităţilor române s-au bazat pe subevaluarea tarifelor medicale plătite de CNAS furnizorilor de servicii. A fost singura soluţie prin care putea fi susţinut un sistem sanitar grav subfinanţat, dar nevoit să achiziţioneze tehnologie medicală la preţuri europene şi să se ridice la nivelul pretenţiilor europene ale asiguraţilor români. Această subevaluare oficială, dar artificială, a tarifelor va ridica o barieră implicită în calea pacienţilor români care vor dori să beneficieze de asistenţa medicală transfrontalieră. Practic, această barieră se traduce prin diferenţa consistentă dintre preţul real al unui serviciu medical furnizat într-un stat membru şi preţul oficial, mult subevaluat, al aceluiaşi serviciu furnizat în România. Din acest punct de vedere, directiva va aduce beneficii nete pacienţilor români cu posibilităţi financiare, dar nici o schimbare pentru ceilalţi“, spun specialiştii CRPE în raport. Cu alte cuvinte, dacă un pacient român va dori să îşi facă o artroscopie la o unitate medicală din Ungaria, el va plăti acolo tariful din această ţară, de 493 de euro, însă Casa Naţională de Asigurări d